Anul acesta, la 7 august s-au împlinit 410 ani de când Mihai Viteazul a suportat moarte martirică pe Câmpia Turzii, la puțin timp după ce își văzuse visul cu ochii: Moldova, Muntenia și Transilvania, unite într-un singur stat. Aflat în strânse și trainice legături cu românii din Șcheii Brașovului, Mihai Viteazul a rămas în conștiința localnicilor, dar și în documentele încă păstrate aici de atâtea veacuri. Prezentăm aceste documente evocând acele vremuri istorice în care se realiza visul de aur al acestui popor, unirea tuturor românilor.
La anul 1599, se scrie în cronica anonimă din Șchei (‘Înștiințări – reproducere după un manuscript de la finea veacului al XVIII-lea’, Brașov, 1906, p. 6) -, s-au sculat Mihai Vod(ă) domn(ul) Țării Muntenești, trecând muntele într-această Țară… pentru aceia s-au sculat județul de aici, anume Țerviș și cu alți domni de ai Sfatului și cu prot(opopul) Mihai și mergând cu multe daruri, rugându-l ca să apere acest oraș și ținut al Bârsei, să nu facă stricăciune și așa au făcut bună liniște…’. Este primul popas al marelui voievod în ținutul Bârsei, la 20 octombrie 1599, venind prin pasul de pe Valea Buzăului cu scopul de a lupta cu secuii nemulțumiți de politica Batoreștilor. A fost întâmpinat de fonogul ‘Țervis’, cum îl numește cronica pe fostul jude Greising Kirilus (1592-1597), devenit fonog (1593-1597), căci judele brașovean Valentin Hirscher (1598-1603), speriat de renumele voievodului muntean, ‘plecase’ la Sibiu, după cum afirmă documentele oficiale ale Brașovului. Cu acest prilej, Mihai Viteazul a fost întâmpinat și de protopopul bisericii din Șchei, popa Mihai (1577-1605), căruia documentele oficiale ale Brașovului îi confirmă numeroasele popasuri ‘oficiale’ la curtea domnilor de peste munți. Personal a însoțit pe doctorul brașovean Paulus Kir la curtea voievodului pentru a-l trata pe acesta după un nefericit incident de vânătoare. Protopopul Mihai, în calitate de delegat al șcheienilor, fusese de mai multe ori la curtea lui Nicolae Pătrașcu (tatăl lui Mihai), a lui Petru Cercel (fratele voievodului Mihai), obținând danii pentru biserica din Șchei: ‘Iară către anii 1593 – se scrie în ‘Hronologia’ din ‘Catastiful’ copiat în Șchei de Dimitrie Cepescu – orânduind Dumnezeu la această sfântă biserică acești preoți harnici, anume Iane și altul Mihai, aceștia încă s-au dus la Valahia și au făcut rugăciune cătră oblăduitul de atunci al Valahiei, anume Petru ce se zice și Cercel, feciorul lui Pătrașcu Vodă și fratele lui Mihai Vodă Viteazul, îndemnându-i să milostivească a-i ajutora de a se putea săvârși și împodobi sfânta biserică…’ Catastifele bisericii confirmă numeroasele daruri ale lui Petru Cercel și ale lui Nicolae Pătrașcu, din timpul lor datând și pictura exterioară a bisericii.
Acum, în contextul primului popas al lui Mihai Viteazul în Țara Bârsei, i s-au oferit voievodului daruri. Vizitând cu siguranță Brașovul, voievodul a fost surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane: ‘Numai au zis sașilor de aici – spune cronica în continuare – dacă să numesc că sânt creștini, de ce nu au cruci la bisericile lor? Și așa le-au poruncit de au pus cruci la biserici, precum să văd și în vremile de acum…’. De atunci datează, probabil, și crucea de pe Biserica Neagră și de pe toate bisericile luterane din Țara Bârsei.
Tot cu acest prilej a fost prezent la slujba din Biserica ‘Sf. Nicolae’ din Șchei, ctitorită și de tatăl său, Nicolae Pătrașcu, și fratele său, Petru Cercel, prilej cu care a oferit un ‘antipendium’ (învelitoare din catifea roșie, pe care, după moartea voievodului, l-au preluat sașii la Biserica Neagră, după cum afirmă cronica oficială a Brașovului (Tomas Tartler, Colectaneea zur einer particular Historiae von Kronstadt, manuscris din 1741, aflat la Arhivele Statului Brașov, p. 388). Astăzi, antipendiumul încă se mai păstrează în colecția de covoare de la Biserica Neagră din Brașov. Catastiful de danii al bisericii menționează și ‘un stihar de zarpa viarde cu sârmă la gură și la mâini de la Doamna Stanca a lui Mihai Voievod’ (‘Catastif’ 2, p. 31). Cronicarul brașovean Julius Teutsch (Die Salomonsfels bei Kronstadt, în ‘Bericht des Burzenlander sachsischen Museums in Kronstadt’, 1913, p. 19) apreciază că Mihai a folosit ca loc de fortificare pentru tabăra sa, ‘Pietrile lui Solomon’, apreciere firească, știindu-se avantajul montan al acestei așezări cu posibilități strategice de comunicare atât spre Rucăr-Bran, cât și Țara Bârsei.
‘Pohta ce-am pohtit’
Al doilea popas brașovean a avut loc între 1 și 15 martie 1600, după strălucitele victorii de la Șelimbăr (unde la 18/28 octombrie 1599 învinsese oștile lui Andrei Batory) și după triumfala intrare în Alba Iulia. Acum Mihai a fost primit cu mare cinste de oficialitățile Brașovului, în frunte cu judele brașovean Valentin Hirscher. A emis o serie de acte de danie și privilegii, între care și privilegiul din 10 ianuarie 1600 oferit brașovenilor privind dreptul de a percepe ‘vicesima’ (vama de târg) pentru negustorii aflați în popas brașovean și la 9 martie 1600 a întâmpinat solia turcească, care i-a adus însemnele de recunoaștere a domniei. Tot aici, între 12 și 15 martie 1600, a convocat în Casa Sfatului (azi Muzeul Județean) dieta Transilvaniei.
După fulgerătoarea ‘călătorie’ în Moldova, dovedindu-și ‘pohta ce-a pohtit’, adică ‘Și hotarul Ardealului, Moldova, Țara Românească’, a revenit la Brașov pentru cinci zile, începând cu 17 iunie 1600, fiind de asemenea bine primit.
Nu același lucru s-a petrecut după înfrângerea suferită de Mihai la 18 septembrie 1600, când a încercat să se refugieze în Țara Bârsei pentru a-și reface oștile cu muntenii lui Sava și Radu Buzescu și cu sârbii lui Deli-Marcu și Baba Novac, căci patriciatul săsesc trecuse de partea lui Basta. Brașovul a fost atacat de Mihai Viteazul (acțiune la care au luat parte și români din Șchei) la 1 octombrie 1600 pe la Timiș și pe la moara de hârtie, ajungând să-și stabilească din nou tabără la Prejmer (cca 16.000 de ostași). Nemulțumit de comportamentul șcheienilor, judele brașovean a poruncit să se scrie pe ‘Poarta Valahă’ (cunoscuta Poartă a Ecaterinei) rușinoasa inscripție: ‘Barbara progenies dum nos vicina Valachus’. Au urmat apoi evenimentele istorice cunoscute, care au culminat cu moartea voievodului pe Câmpia Turzii, la 9 august 1601.
‘Oamenii’ lui Mihai în Șchei
‘1595 au fost adus popa Neagoslav din Țara Românească, din Târgul de Floci, pe care l-a ales popa Mihai lângă sine… dar când au aflat cinstitu Sfat necuviința și trufia acestui preot venit fiind Țara Românească, i-au poruncit să plece… de unde a venit…’ (din Cronica popei Vasile din Șcheii Brașovului). În plină perioadă de ascensiune a lui Mihai Viteazul, în Șcheii Brașovului a fost adus preotul Neagoslav, într-un moment în care toată familia voievodului se îndrepta prin Brașov către Sibiu pentru a-și asigura liniștea, în condițiile în care Mihai pregătea evenimentele belice de la Călugăreni. Faptul că Neagoslav a fost adus tocmai din locul de baștină al voievodului (Târgul de Floci) și tocmai de protopopul Mihai, care se afla de mult timp în legătură cu voievodul și predecesorii săi (Nicolae Pătrașcu și Petru Cercel), ne face să înțelegem că acest preot Neagoslav era folosit de Mihai Viteazul pentru cunoașterea realităților din Ardeal. Nu întâmplător hrisovul de danie al urmașilor lui Mihai (fiul Nicolae Pătrașcu, fiica Florica și soția Stanca) a fost semnat, înainte de protopopul Mihai, de același popă Neagoslav în Șchei la 1602. Tot el semnează și actul de danie al mamei lui Mihai Viteazul, doamna Tudora, devenită prin călugărie monahia Teofana, pentru Mănăstirea Cozia, ea însăși fiind una din donatoarele bisericii din Șchei, căci numele ei apare și în cel mai vechi pomelnic al bisericii, descoperit recent.
Deși alungat din Șchei, în condițiile în care autoritățile brașovene nu puteau ierta șcheienilor loialitatea față de voievod, popa Neagoslav revine în Șchei cu voievodul Radu Șerban, fostul paharnic al lui Mihai Viteazul, acum domn. În anul 1606, după ce autoritățile brașovene nu mai aveau nevoie nici de Radu Șerban, ‘cinstitul Sfat – cum spune cronica – i-au poruncit să plece de unde au venit’. Nu știm ce s-a întâmplat în continuare cu acest preot, dar aceste dovezi coroborate confirmă calitatea popei Neagoslav de ‘om’ al lui Mihai Viteazul în Șcheii Brașovului.
Mult-cunoscuta și chiar legendara luptă a unuia din frații Buzești cu nepotul hanului tătarilor pe Valea Teleajenului a dat naștere unei adevărate literaturi, având ca punct de plecare consemnările cronicarilor.
‘Căpitanul Preda Viteazul, Munteanul, izbânda turcilor, vai de dânsul… că a trăit.’ (Însemnare în grafie chirilică pe fila de forzaț a unui Apostol din Șchei (C.V.90), înscrisă de protopopul Vasile, cronicarul.)
Ne surprinde faptul că istoriografia de astăzi atribuie această faptă lui Stroie Buzescu, bazându-se probabil, în exclusivitate, pe piatra de mormânt a acestuia, pusă de soția sa, Sima Buzescu, pe mormântul eroului post-mortem. Pornind de la însemnarea inedită a cunoscutului cronicar șcheian, protopopul Vasile, însemnare contemporană a evenimentelor și verificând și adnotările lui Nicolae Bălcescu făcute operei lui Mihail Kogălniceanu, atât de bine informat pentru epoca lui Mihai Viteazul, considerăm fără greșeală afirmația noastră că, după luptele din Valea Teleajenului, Preda Buzescu a fost adus la Brașov, în oficina din Ciocrac (azi ‘Casa Petcuț’), unde putea fi tratat de același doctor Paulus Kir (Kersius), care cu câțiva ani înainte îl tratase pe Mihai Viteazul la Târgoviște. Nu întâmplător însemnarea este făcută pe un Apostol, pe care protopopul Vasile (fiul protopopului Mihai, cel care-l întâmpinase pe Mihai Viteazul la Brașov) îl folosea pentru slujba de Maslu. Nu excludem posibilitatea ca protopopul Vasile să fi cunoscut pe frații Buzești în timpul popasurilor repetate ale acestora în Ardeal, înainte de lupta de pe Valea Teleajenului.
Pomelnicul lui Mihai Viteazul
‘Pomenește Doamne pe Io Mihail Voievod și doamna sa Stanca, Io Nicolae Voievod și sora sa Florica’ (Arhiva Șchei, Catastif 39).
Descoperind o filă fotografiată din vechiul pomelnic al Bisericii ‘Sf. Nicolae’ din Șchei, marele istoric Nicolae Iorga scrie un valoros studiu intitulat ‘O descoperire la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului’, publicat în ‘Memoriile Secțiunii Istorice a Academiei’, Seria III, Tom XXII din 1932, afirmând între altele că ‘legăturile lui Mihai Viteazul cu această biserică sunt nehotărâte, el nefigurând în pomelnic, aceasta fiind, fără îndoială, o dovadă a calității lui de bastard’. Ideea a prins aripi și este preluată de mulți istorici, între care Emil Krețulescu și chiar Candid Mușlea, autorul monumentalei monografii dedicate acestei biserici (1942-1946). Descoperind cu puțin timp în urmă Catastiful-protocol al bisericii, rescris la anul 1665 în Șchei de dascălul Radu Duma, constatăm cu ușurință adevărul, căci exact pe versoul filei i se înscrie în limba slavă pomelnicul pe care l-am redat în antetul titlului, consemnând, imediat după pomelnicul pentru familia tatălui Nicolae Pătrașcu, pe voievodul Mihai și întreaga familie: fiul Pătrașcu și fiica Florica, precum și pe doamna Stanca. De altfel, doamna Stanca apare și în Catastiful de danii, oferind bisericii ‘un stihar de zarpa verde cu sarmăi (de aur) la gură și la mâni’.
Astăzi, preoții Bisericii ‘Sf. Nicolae’ din Șchei continuă să pomenească, după vechiul obicei, numele voievozilor ctitori.
Cronica din vremea lui Mihai Viteazul
În bogatul tezaur de carte veche pe care l-a adăpostit Biserica voievodală ‘Sf. Nicolae’ din Șcheii Brașovului am aflat o cronică în limba germană gotică însumând 707 pagini, lipsindu-i fila de titlu și primele file, dar păstrând finalul, care ne îngăduie să cunoaștem că ‘S-a tipărit la Nurenberg prin Johan Lanszenberger, în tipografia lui Johann Sihmachers, anno M.DCCIII (1603)’. Este o cronică impresionantă, care redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania și Ungaria începând cu anul 1452, cu victoria lui Huniade și finalizându-se la doi ani după moartea lui Mihai Viteazul, cu insistențe pentru evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul. Biografic, autorul cărții nu ne este cunoscut, dar maniera în care prezintă evenimentele, complexitatea lor, exactitatea și mai ales competența de a le surprinde cu autenticitate dovedesc că prezentările sunt făcute de un martor ocular implicat și apropiat autorităților timpului și aflat în mijlocul evenimentelor. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 10 august 2011).
