350 de ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului Vasile Lupu, marcați la Biserica Mănăstirii ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Iași

În biserica Mănăstirii ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Iași va fi oficiată astăzi de la ora 11:00 slujba Parastasului pentru domnitorul Vasile Lupu, la 350 de ani de la trecerea sa în veșnicie, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Vrednicul de pomenire domnitor a ctitorit în Iași, pe lângă Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’, unde își doarme somnul de veci, și Mănăstirea Golia, dar și Mănăstirea ‘Sfinții Atanasie și Chiril’ – Copou.

Voievodul Vasile Lupu va fi pomenit astăzi la Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’ în cadrul unei slujbe de Parastas, care va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi. Arhim. Nichifor Horia, starețul așezării monahale și exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, ne-a explicat că slujba ce va fi săvârșită în ziua în care se împlinesc 350 de ani de când Vasile Lupu a plecat la Domnul este ‘o datorie de suflet atât pentru ctitoria sa de la Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’, cât și pentru mecenatul pe care l-a făcut atât în cultură, cât și în credință’. ‘Aici ne referim la introducerea tiparului, prin Petru Movilă, la Iași, tipărindu-se acum celebra carte de învățătură Cazania a Sfântului Ierarh Varlaam. Vasile Lupu a înființat învățământul universitar ieșean, după modelul Academiei kievene, cu știința că acest mecenat înseamnă de fapt investirea în cultura Moldovei. De numele lui Vasile Lupu se leagă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva pe care domnitorul le-a adus de la Constantinopol datorită influenței sale și dorinței de a da catedralei de suflet, și anume Bisericii ‘Sfinții Trei Ierarhi’, o nouă dimensiune, aceea de a adăposti moaștele Ocrotitoarei Moldovei. În secolul al XVII-lea, patriarhul Macarie al Antiohiei, aflat în vizită la Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’, dăruiește domnitorului Vasile Lupu, pentru credința și dragostea cu care l-a întâmpinat, mandibula Sfântului Vasile cel Mare’, a amintit arhim. Nichifor Horia.

‘Activitatea voievodului, mărturie a roadelor care nu se pierd în timp’

Pomenirea domnitorului Vasile Lupu îi va uni pe stareții celor trei ctitorii ieșene ale lui Vasile Lupu, astfel încât la slujbă vor mai participa arhim. Vitalie Danciu, starețul Mănăstirii Golia, și stavrofora Maria Magdalena, stareța Mănăstirii Copou. ‘Împreună ne vom ruga pentru ca Domnul să odihnească sufletul voievodului Vasile Lupu cu cei care s-au ostenit spre dreaptă mărturisire a credinței și spre slujbă neîntreruptă în bisericile lui Dumnezeu’, a precizat arhim. Nichifor Horia.

Mormântul domnitorului Vasile Lupu, alături de cel al soției sale, doamna Tudosca, se află în Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’, fiind pomeniți în fiecare zi în rândul ctitorilor. De altfel, în muzeul sălii gotice din incinta monahală se păstrează acoperămintele de mormânt, precum și o tapițerie realizată în aur și argint, țesute de doamna Tudosca.

‘Activitatea voievodului Vasile Lupu se constituie ca o mărturie a roadelor care nu se pierd în timp. Dantelăria în piatră a Bisericii ‘Sfinții Trei Ierarhi’ vădește atât de mult gustul pentru frumos, numărându-l pe voievodul moldovean în rândul celor care iubesc podoaba casei Domnului, după cum citim la rugăciunea amvonului la fiecare Sfântă Liturghie’, a mai spus arhim. Nichifor Horia.

Comentarii Facebook


Știri recente