3 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Constantin Galeriu

Parintele Constantin Galeriu este comemorat in aceste zile la Biserica ‘Sf. Silvestru’ din Bucuresti, al carei paroh a fost mai multi ani. Incepand de sambata, la aceasta biserica au fost oficiate slujbe de pomenire, editandu-se si un volum intitulat ‘Parintele Galeriu astazi. Constiinte in slujire cu iubire a adevarului’. Aceste evenimente sunt prilejuite de faptul ca astazi se implinesc 3 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Galeriu. Mai multe detalii despre aceasta pomenire ne-a oferit parintele Nicolae Bordasiu, parohul Bisericii ‘Sf. Silvestru’ din Bucuresti: ‘Noi, de fapt, dupa randuiala i-am facut pomenirea si sambata, si duminica, si vom face din nou sambata viitoare, pentru ca lumea venea mereu si-l cauta, si-l cauta si acum la mormantul mereu plin cu flori proaspete si improspatate, pentru a fi mereu cu noi il pomenim la slujba. In acest sens, s-a publicat o carte intitulata ‘Parintele Galeriu astazi. Constiinte in slujirea cu iubire a adevarului’. In afara de aceasta, in buletinul care apare periodic la biserica noastra, intitulat ‘Marturii silvestrene’, pomenim pe parintele Galeriu si aratam cat de mult este legata amintirea lui de Biserica Sf. Silvestru’.

Tot pentru cinstirea parintelui Galeriu, consiliul parohial de la Biserica ‘Sf. Silvestru’ din Bucuresti intentioneaza ca anul viitor, cand sa sarbatoresc si 100 de ani de la infiintarea bisericii, sa bublice un volum cu lucrari de licenta realizate sub indrumarea parintelui Galeriu. ‘Consiliul parohial al bisericii isi propune ca in anul centenar sa tipareasca si o seama de lucrari pe care le-au facut ucenicii parintelui ca teza de licenta in teologie, desi ei aveau o alta preocupare, dar, din dragoste de Dumnezeu si sub indrumarea parintelui, au studiat teologia si au finalizat lucrarea lor cu teze de licenta pe care noi am vrea sa le dam lumina tiparului pentru a cinsti amintirea parintelui Galeriu si pentru a incununa lucrarea Bisericii ‘Sf. Silvestru’ in mijlocul societatii de azi’, a adaugat parintele Nicolae Bordasiu.

Parintele Constantin Galeriu s-a nascut in noiembrie 1918, in localitatea Racatau, judetul Bacau. A absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Sf. Gheorghe’ din Roman si ale Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, in anul 1973 obtinand titlul de doctor in teologie. Dupa ce a slujit la mai multe parohii, a fost numit paroh al Bisericii ‘Sf. Silvestru’ din Bucuresti, iar la 1 ianuarie 1990 a fost numit si vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Parintele Galeriu a fost profesor conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti, profesor la Universitatea din Targoviste si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din Bucuresti. Este detinator a numeroase distinctii oferite de catre institutii de cultura de prestigiu si autor a numeroase carti bisericesti. Despre personalitatea parinteleui Galeriu ne-a vorbit tot parintele Nicolae Bordasiu, parohul Bisericii ‘Sf. Silvestru’ din Bucuresti: ‘Parintele a fost apropiat al sufletelor credinciosilor, fiindca in afara orelor de curs, la biserica, cat si acasa, usa parintelui nu era inchisa niciodata, multime de oameni il cautau si ii cereau sfatul, sau ii infatisau din proiectele lor de viata, ca parintele sa le dea binecuvantare si sa-i sprijine in realizarile lor. Scriitori, ingineri, medici veneau si luau binecuvantare pentru inceputul muncii lor de la parintele. Era de o bunatate sufleteasca rara, era de o inteligenta sclipitoare, era de o cultura vasta, avea o memorie formidabila si cunostea lucruri aproape din toate domeniile, incat in toate domeniile putea sa abordeze cu oricine o discutie si sa-i ceara parintelui lamuriri si indrumari’.

Comentarii Facebook


Știri recente