28-29 ianuarie 2010: Ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele de 28 și 29 ianuarie 2010, la Centrul eparhial din Galați vor avea loc ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos – întruniri ce vor avea ca obiectiv principal analiza întocmirea și prezentarea dării de seamă anuale asupra întregii activități bisericești din anul 2009, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept „Anul comemorativ omagial al Sf. Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Lucrările acestor foruri eparhiale au fost precedate de o serie de întruniri ale Permanenței Consiliului Eparhial cu factorii de răspundere din subordine: pc. părinți protoierei, membrii consiliilor profesorale ale școlilor teologice din eparhii, reprezentanții C.A.R. – Cler și salariați bisericești ș.a.

În cadrul ședinței Consiliului Eparhial din ziua de joi, 28 ianuarie 2009, se va prezenta, de către responsabilii sectoarelor Administrației eparhiale, sinteza privind activitatea sub aspect pastoral-liturgic, cultural-misionar, educațional și social-filantropic desfășurată de parohiile, mănăstirile și așezămintele bisericești din județele Galați și Brăila în anul ce s-a încheiat, ca o mărturie a eforturilor comune, depuse de la parohie și mănăstire până la Eparhie, pentru realizarea programelor Sfintei noastre Biserici, ale hotărârilor Sfântului Sinod, precum și ale organismerlor eparhiale.

De asemenea, în cadrul acestor foruri deliberative se vor propune măsuri concrete de eficientizare și îmbunătățire a activității preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos în anul 2010, dedicat aniversării a 1685 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în cadrul căruia s-au formulat primele 7 articole ale Simbolului de credință (Crezul ortodox), precum și comemorării a 125 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook


Știri recente