Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă, a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l conducea, în 22 august 1917, în timpul luptelor de la Mărășești . A luptat din solidaritate cu familia și neamul său.
Părinții ei, țăranii Elena şi Vasile Toderoiu, din satul Vădeni, azi cartier al orașului Târgu Jiu, au născut cinci băieți și trei fete. Cinci dintre copii – patru băieți și Ecaterina – și-au dat viața în Războiul de Reîntregire.
Ecaterina, al treilea copil al familiei, se pregătea la București să devină învăţătoare, când a aderat la organizaţia de cercetaşi „Păstorul Bucur”, alături de care a îngrijit răniții de război. După ce i-a murit și al treilea frate în lupte, s-a înrolat voluntar chiar regimentul lui.
Ioana Moruş, nora surorii mai mici a Ecaterinei Teodoroiu, a povestit pentru Adevarul.ro:
„S-a înrolat ca infirmieră, fiind în pluton cu fratele ei, Nicolae, care a murit în braţele ei. În acel moment, ea a schimbat hainele de infirmieră cu cele de soldat ale fratelui său şi atunci a plecat la luptă. Când s-a înrolat, şi-a tăiat părul, avea o coadă mare. După moartea ei, în cufărul ei au fost găsite ia, o batistă, fusta cu care a plecat de acasă, haina de soldat şi părul pe care şi l-a tăiat.”
Într-un raport al căpitanului Liviu Teiușanu, eroina apare învățând de la alt frate al ei cum să folosească arma. Ea spune că va lupta pentru a-și elibera mama, aflată la Schela.
„Cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment”, scrie căpitanul.
„Părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre”, adaugă căpitanul.
A participat la prima bătălie de la Jiu, la luptele de la Podul Jiului și la cele de la Filiași, unde a fost rănită grav la ambele picioare. La ieşirea din spital a revenit pe front, unde a îngrijit răniţii. A fost decorată cu medaliile „Virtutea Cercetăşească” de aur și „Virtutea Militară” de război clasa a II-a.
A revenit pe front în vara anului 1917, lângă Muncelu. A murit eroic în 22 august, într-un atac german respins de români. Colonelul Constantin Pomponiu consemna a doua zi: „În timpul ciocnirii de ieri noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima ei generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu”.
„Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu»” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani”.
„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții”, a mai scris colonelul Constantin Pomponiu, care menționează că „a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!»”.
În 1921, la Centenarul lui Tudor Vladimirescu, a fost reînhumată în faţa catedralei din Târgu Jiu cu funeralii naţionale. Sicriul a fost confecţionat din tunuri capturate de la inamic, iar monumentul funerar este realizat de sculptorul Milița Petrașcu.
(Foto sus: Casa memorială Ecaterina Teodoroiu și mausoleul ei din Târgu Jiu)
Foto credit: NotaBn – deschidere, Wikipedia, Adevarul.ro
