2010 – Anul în care au început lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului

Anul 2010 rămâne în istoria Bisericii noastre ca ‘anul startului’ la lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului. După o serie de ședințe ale Comisiei Speciale a Patriarhiei și după desfășurarea concursului de proiectare, noua Catedrală patriarhală a obținut autorizația de construcție, iar din toamnă au început lucrările propriu-zise, informează ‘Ziarul Lumina’.

Prima întâlnire din acest an pentru construirea noii Catedrale patriarhale s-a desfășurat în Sala ‘Consilium’ a Palatului patriarhal, pe 26 ianuarie, și a avut ca scop analizarea dosarelor depuse de cele 10 societăți de proiectare pentru a putea participa la licitație. Verificarea documentelor a fost făcută în prezența reprezentanților acestor societăți de către Comisia de Specialitate a Patriarhiei Române. La 9 februarie, la Palatul Patriarhiei, s-a desfășurat ședința anuală de lucru a Adunării Naționale Bisericești (ANB), în cadrul căreia a fost prezentată ultima machetă a proiectului, rezultat al ultimului simpozion tematic-consultativ desfășurat în 9-10 decembrie 2009. Participanții au vizionat un film produs de TRINITAS TV, care evocă istoria idealului construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului în București. Tot în cadrul ședinței, s-a anunțat că Patriarhia Română dorește ca până cel târziu la sfârșitul lunii august 2010 să fie demarate lucrările pentru edificarea efectivă a Catedralei Mântuirii Neamului, cu speranța că până la sfârșitul anului 2013 va fi terminată în faza ‘la roșu’, pentru a fi târnosită în anul 2015.

Aceeași machetă a fost prezentată jurnaliștilor de la mai multe trusturi media în cadrul unei conferințe de presă organizată la Palatul Patriarhiei, pe 23 februarie. Conferința de presă a fost precedată de o ședință susținută tot în Palatul Patriarhiei, ce a constat într-o întâlnire cu reprezentanții celor 10 firme de proiectare care s-au înscris la concursul pentru proiectarea Catedralei Mântuirii Neamului. PS Ciprian Câmpineanul a precizat că în această ședință s-au discutat mai multe aspecte legate de demararea lucrărilor și s-a stabilit un calendar pentru realizarea efectivă a proiectului. În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentații societăților de proiectare au fost anunțați că pentru cei care se evidențiază prin proiecte deosebite se vor acorda: premiul III de 30.000 de euro, premiul II de 40.000 de euro și premiul I constând în câștigarea contractului ca atare și remunerarea în cadrul aceluiași proiect. În intervenția sa, ing. Nicolae Noica a comunicat tuturor celor prezenți costurile necesare pentru construirea catedralei, care se ridică la cca 180-200 milioane de euro.

Noua Catedrală nu se va construi cu bani de la Buget

O nouă conferință de presă cu scopul prezentării ofertelor de proiectare pentru Catedrala Mântuirii Neamului, depuse de societățile înscrise la concursul de proiectare a viitoarei Catedrale patriarhale, s-a desfășurat la Patriarhia Română pe 3 iunie. Au fost oferite informații clare privind faza demersurilor pentru construirea catedralei și au fost expuse machetele ilustrative. PS Ciprian Câmpineanul a precizat că, pe 31 mai, la Patriarhie s-au prezentat 7 din cei 10 proiectanți, care au predat Comisiei patriarhale de coordonare documentația scrisă, documentația desenată și machetele cu catedrala. Acestea au

fost secretizate prin aplicarea unui număr de ordine rezultat în urma tragerii la sorți, pentru a asigura confidențialitatea în vederea examinării lor de către subcomisiile tehnice de evaluare. PS Ciprian a anunțat că Patriarhia Română va construi Catedrala Mântuirii Neamului din fonduri proprii și din contribuțiile credincioșilor, și nu cu bani de la Buget, întrucât Statul român nu a rezervat în Bugetul pentru anul 2010 fonduri pentru Catedrala patriarhală. Preasfinția Sa a precizat că se va porni cu o finanțare din partea unei bănci din România, care va credita Patriarhia Română cu suma de bani necesară și care va accepta să primească plata în termen de 15 ani, după finalizarea fazei ‘la roșu’ a catedralei, iar Patriarhia Română se va achita în acest timp cu ajutorul contribuțiilor de la credincioși, dar nu în momentul de față, ci după construirea catedralei, când se va începe și o campanie de colectare de fonduri. Prof. ing. Nicolae Noica a precizat că suma, estimată inițial în jur de 150-180 de milioane de euro, după o altă serie de calcule a scăzut la 100-120 milioane de euro pentru construcția ‘la roșu’.

Concursul de proiectare a ajuns la final

În perioada 30 iunie – 1 iulie, la Palatul Patriarhiei din București, s-au desfășurat lucrările Comisiei de evaluare finală a proiectelor depuse la concursul de proiectare pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Membrii Comisiei de evaluare finală a proiectelor s-au întâlnit cu membrii subcomisiilor tehnice de evaluare care au lucrat timp de trei săptămâni, pe fiecare specialitate – arhitectură, rezistență, instalație și partea economică -, pentru acordarea unui anumit punctaj și stabilirea clasamentelor. Ierarhii și ceilalți membri ai juriului au fost informați cu privire la criteriile de evaluare a proiectelor, după care s-au vizionat machetele. Au fost analizate din punctul de vedere al concordanței dintre criteriile stabilite și rezultatele din documentația depusă de fiecare participant. În urma acestor două acțiuni s-au făcut evaluarea finală și un ultim clasament în funcție de punctajele celor patru subcomisii tehnice de evaluare. Din suma punctajelor acordate a rezultat un clasament final, s-au stabilit câștigătorul concursului și modalitatea în care se vor acorda premii și distincții celorlalți participanți la concurs. Au urmat desecretizarea documentației, aflarea numelor societăților de proiectare înscrise și identificarea câștigărilor și a premianților.

Anunțarea rezultatelor concursului de proiectare

Clasamentul societăților care s-au înscris la concursul de proiectare pentru Catedrala Mântuirii Neamului a fost prezentat pe 2 iulie, într-o conferință de presă la Palatul Patriarhiei. Punctajul cel mai mare l-a obținut proiectul nr. 2, propus de societatea SC VANEL EXIM SRL – Bacău, care a încheiat cu Patriarhia Română contractul de proiectare complet. Proiectul câștigător a obținut locul I pentru rezistență, locul al II-lea pentru instalații și a făcut cea mai bună ofertă din punct de vedere economic. Deși ocupă locul I în clasamentul firmelor, proiectul nr. 2 a obținut premiul al II-lea, deoarece nu a depășit baremul de 90 de puncte stabilit de către subcomisiile tehnice de evaluare. Din banii rezervați pentru premiul I, au fost recompensate toate firmele de proiectare înscrise în concurs, prin acordarea unor mențiuni și distincții speciale în bani, împreună cu recomandarea Patriarhiei Române de a realiza proiectele propuse în alte județe din țară sau din străinătate.

Premii pentru proiectanți

Reprezentanții societăților înscrise la concursul de proiectare a Catedralei Mântuirii Neamului au fost premiați, pe 7 iulie, în Aula Magna ‘Teoctist Patriarhul’. Societatea SC VANEL EXIM SRL din Bacău a fost declarată câștigătoarea concursului de proiectare care va încheia cu Patriarhia Română contractul complet. După premierea proiectanților, ing. Nicolae Noica și arh. Nicolae Vlădescu au primit din partea Patriarhului României Ordinul ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ ca semn al prețuirii pentru implicarea în pregătirea construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că machetele, documentația scrisă și desenată vor fi depuse într-o arhivă și într-un muzeu ce vor fi amenajate în turla principală a noii Catedrale patriarhale. La final, părintele consilier Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a lansat site-ul www.catedralaneamului.ro, prin care Patriarhia Română încearcă să asigure o comunicare eficientă cu toți cei interesați de construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Autorizație de construcție pentru Catedrala Mântuirii

În ziua de 3 septembrie 2010, la încheierea ședinței de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada 2010-2014, ierarhii Sfântului Sinod și ceilalți membri ANB au participat la slujba de binecuvântare a lucrărilor de organizare a șantierului pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului pe amplasamentul din apropierea Palatului Parlamentului. Slujba de binecuvântare a fost oficiată a doua zi după obținerea de către Patriarhia Română a autorizației de construire a viitoarei Catedrale patriarhale, care a coincis cu ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești.

Comentarii Facebook


Știri recente