Ziua mondială a refugiatului

În fiecare an la 20 iunie este celebrată Ziua mondială a refugiatului pentru a-i onora pe toți refugiații de pe glob.

Ziua a fost instituită prin Rezoluţia 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (ONU), din 4 decembrie 2000, informează Agerpres.

„Ziua Mondială a Refugiatului este o ocazie pentru crește gradul de empatie și înțelegere față de refugiați și situația acestora, dar și pentru a recunoaște rezistența de care dau dovadă în reconstruirea vieții”, se precizează pe site-ul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).

Tema anului 2022 este „Whoever. Wherever. Whenever. Everyone has the right to seek safety” – Oricine. Oriunde. Oricând. Toată lumea are dreptul de a căuta siguranţă. Tema aleasă reprezintă un apel la dreptul fiecărei persoane de a căuta siguranţă – oricine ar fi acesta, de oriunde ar veni şi oricând ar fi nevoit să fugă, potrivit unhcr.org.

În contextul acestei zile, reiterăm cuvintele Patriarhului Daniel rostite cu prilejul vizitei unui grup de tineri iordanieni în Bucureşti. Preafericirea Sa a făcut referire la faptul că „refugiații din Siria și din alte țări ale Orientului vin în țările europene pentru a scăpa de violență și pentru a supraviețui”. Ca răspuns la această situaţie, Patriarhul României a spus că „noi trebuie să educăm tineretul în spiritul păcii, al conviețuirii pașnice, al respectului reciproc între diferite religii și diferite culturi”.

Patriarhul Daniel a îndemnat adesea la solidaritate şi ajutor pentru refugiaţii din Ucraina, ca urmare a conflictului armat din ţara vecină.

„În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferință în Ucraina, este necesară în continuare ajutorarea refugiaților ucraineni care tranzitează România sau rămân aici pentru o vreme”, a subliniat Patriarhul Daniel în unul din mesajele sale.

Foto credit: unhcr.org

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…