20 de ani de la sfințirea bisericii românești din Göteborg – Suedia

În duminica dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, 23 decembrie 2012, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a slujit în Parohia ortodoxă română din orașul Göteborg, Suedia, păstorită de părintele Culai Enache. Cu acest prilej, s-au sărbătorit 20 de ani de la sfințirea bisericii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea aceea fiind Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, informează Ziarul Lumina.

Preasfințitul Episcop Macarie a citit în cadrul Sfintei Liturghii mesajul de binecuvântare din partea Patriarhului României, iar credincioșii au fost foarte bucuroși să asculte cuvântul Preafericirii Sale, cu atât mai mult cu cât numeroși dintre ei au participat în urmă cu 20 de ani la slujba de sfințire a bisericii.

În cadrul sărbătorii, Preasfințitul Macarie a oferit distincția pentru mireni „Crucea Nordului” domnului Constantin Popescu și întregii sale familii pentru sprijinul lor acordat misiunii ortodoxe românești din Suedia în cei peste 25 de ani de când sunt enoriașii parohiei românești din Göteborg.

La final, s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii, iar corul parohiei a prezentat un concert de colinde. Episcopul eparhiot a împărțit apoi daruri copiilor.

Comentarii Facebook


Știri recente