1700 de ani de la convertirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare

La 28 octombrie 312 Constantin cel Mare repurta o mare victorie la Ponce Milvius (Podul Vulturului), lângă Roma împotriva lui Maxențiu, chiar dacă armata sa era mai mică și obosită față de cea a lui Maxențiu. În acest loc Constantin are celebra viziune relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa Vita Constantini, precum și de apologetul creștin Lactanțiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum). Evenimentul relatat în cele doua lucrări constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creștinism.

Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că înainte luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția ‘in hoc signo vinces’ (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creștină s-a numit labarum. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturisește că a câștigat lupta ‘instinctu divinitatis’ (prin inspirație divină). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu de Cezareea, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creștinilor, el fiind mai înainte, ca și tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit – cult cu origini orientale). Eusebiu vorbește despre această întâmplare si în Discursul sau festiv ținut cu ocazia a 30 de ani de domnie a lui Constantin.

Acest fapt marchează astăzi 1700 de ani de când s-a convertit la creștinism Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Relevantă în aceasta privință este și comportarea pe care a avut-o după acest eveniment Constantin cel Mare fata de crestinism. El nu a repudiat dintr-o data toata mostenirea paganismului ci ca si tatal sau care fusese monoteist, el a continut sa considere soarele ca mediator vizibil intre Dumnezeul suprem si oameni. El va inclina insa din ce in ce mai mult spre crestinism si dovada cea mai clara a atitudinii sale din aceasta vreme o va constitui statuia sa din Forum, care dupa instructiunile sale trebuia sa poarte in mana dreapta o cruce. Batalia de la Pons Milvius a facut din Constantin stapanul absolut al Europei. Ea a marcat totodata, daca nu propria sa convertire, cel putin momentul din care el a devenit protectorul crestinilor. La inceputul lunii ianuarie a anului 313 Constantin parasea Roma pentru Milan, unde va avea loc o intalnire cu Licinius. Discutiile au fost amicale cu atat mai mult cu cat Licinius se va casatori cu Constantia, sora lui Constantin. Aceasta intalnire a fost urmata imediat si de binecunoscutul edict de toleranta de la Milan.

Sfântul Constantin cel Mare – Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 și care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337.

În 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creștinismul devine ‘religio licita’, adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve. Modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul, pedepsește adulterul. Atribuie Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, când soldații asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creștine. Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 – transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfinții Apostoli. Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influența sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este ‘Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut’ (Simbolul Credinței sau Crezul). Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 și a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

În ședința de lucru a Sfântului Sinod din 24-25 octombrie 2011 anul 2013 a fost proclamat ca Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română, la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranță religioasă de la Milano al împăratului Constantin cel Mare (313 – 2013).

Comentarii Facebook


Știri recente