17 septembrie 2006 – 520 de ani de la ridicarea Curtii Domnesti din orasul Harlau

In acest an se implinesc 520 de ani de la ridicarea Curtii Domnesti din orasul Harlau, judetul Iasi, precum si 460 de ani de la trecerea la cele vesnice a voievodului Petru Rares. Aceste momente vor fi marcate la Biserica ‘Sfantul Gheorghe’ din Harlau, duminica, 17 septembrie a.c., ocazie cu care va participa si Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, care va oficia slujba Sfintei Liturghii. De asemenea, cele doua momente vor fi marcate si in plan cultural.

Mai multe detalii am aflat de la Parintele Dumitru Tincu – paroh al Bisericii ‘Sfantul Gheorghe’ din Harlau: ‘Cu ocazia implinirii a 520 de la ridicarea Curtii Domnesti din Harlau, la Biserica ‘Sfantul Gheorghe’ (Harlau) va fi prezent si Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Este un lucru extraordinar ca il vom avea in fruntea soborului de preoti si in mijlocul credinciosilor pe Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel pentru a ne binecuvanta si a ne indruma duhovniceste. In acelasi timp, dorim sa fie si o manifestare culturala. In acest sens, vom edita monografia bisericii si vom bate, la Monetaria Statului, o medalie atat cu evenimentul care se leaga de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare, 520 de ani de la zidirea Curtii domnesti, cat si o medalie cu Petru Rares, cu prilejul implinirii a 460 de ani de la trecerea sa la cele vesnice. Avem in intentie sa scoatem si o insigna in care, pentru prima data, cei doi, tatal si fiu, Stefan cel Mare si Petru Rares sunt uniti in aceasta insigna. Cu aceasta ocazie vom edita si vederi cu chipul Sfantului Voievod Stefan cel Mare si cu chipul lui Petru Rares.’

Biserica ‘Sfantul Gheorghe’ din Harlau este si unul dintre cele mai importante monumente ale epocii Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Lacasul de cult a fost zidit in anul 1492, cu 6 ani mai tarziu dupa finalizarea lucrarilor de reconstruire a vechii curti domnesti. Aceste lucrari au fost terminate la data de 15 septembrie 1486.

Comentarii Facebook


Știri recente