Astăzi, 16 noiembrie, se împlinesc 106 ani de la nașterea celui care a rămas în memoria creștinătății ca unul dintre marii teologi ai Bisericii și poate cel mai mare teolog al secolului al XX-lea: părintele profesor Dumitru Stăniloae, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Supranumit adesea „teologul dragostei creștine”, „teologul speranței”, „patriarhul teologiei românești”, „sfântul cărților”, părintele Dumitru Stăniloae rămâne, vreme îndelungată de acum înainte, teologul cel mai de seamă pe care neamul românesc l-a dat Ortodoxiei.
Teolog, profesor de Teologie Dogmatică, traducător și comentator al Sfântului Grigorie Palama, al Sfântului Maxim Mărturisitorul, al Sfântului Grigorie de Nyssa etc., autor a numeroase cărți de hristologie și antropologie, părintele Dumitru Stăniloae a marcat, prin personalitatea și opera sa, întreaga Biserică Ortodoxă contemporană.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în comuna Vlădeni, județul Brașov, și a trecut la Domnul în data de 4 octombrie 1993, în vârstă de aproape 90 de ani. „Teologia sa cea mai creatoare și mărturisitoare a fost elaborată în timpul regimului comunist din România începând cu anul 1946, iar lucrările sale de sinteză au fost scrise în cei 20 de ani pe când era pensionar (1973-1993). Între 4 septembrie 1958 și ianuarie 1963, părintele Dumitru Stăniloae a fost cercetat, judecat și întemnițat mai întâi la București (închisorile din strada Uranus și strada Plevna), iar apoi la Aiud. Anii grei de închisoare au fost trăiți de marele teolog român ca fiind pentru el o școală a rugăciunii și a suferințelor, cu speranța eliberării. «În închisoare am învățat să mă rog» – spunea el uneori, pentru a arăta că adevărata rugăciune este izvor de putere pentru a purta Crucea cu nădejdea Învierii”, arăta anul trecut, pe 3 octombrie, la Mănăstirea Cernica, unde a oficiat o slujbă de pomenire, Părintele Patriarh Daniel, unul dintre discipolii marelui teolog.
Deși autor al unei opere monumentale, părintele Dumitru Stăniloae era un om de o modestie impresionantă. Nu concepea Teologia altfel decât ca pe o întâlnire vie a oamenilor obișnuiți cu Dumnezeu Cel viu.
Părintele profesor Dumitru Stăniloae a lăsat posterității o operă teologică impresionantă. În opera sa de mii de pagini – la care se adaugă necontenit alte mii, și mii care tratează despre ceea ce ne-a lăsat părintele Stăniloae – domină o impresionantă căldură scriitoricească, o finețe și o profunzime spirituală remarcabilă. Toate cărțile părintelui Stăniloae sunt fundamentale. Cele 12 volume ale Filocaliei, apărute în perioadele 1946-1948 și 1976-1991, la Sibiu și București, reprezintă opera de căpătâi în spiritualitatea românească. Spre deosebire de alte colecții, Filocalia îngrijită de părintele Stăniloae include și opere scrise după secolul al IX-lea (Sf. Simeon Noul Teolog și Sf. Grigorie Palama), precum și lucrări ale unor asceți din spațiul românesc (Vasile de la Poiana Mărului, Gheorghe de la Cernica, Iosif de la Văratec). „Teologia Sfinților Părinți, pe care părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus și explicat, este baza tradițională a teologiei sale creatoare și mărturisitoare. El însă nu numai că a citat din operele Sfinților Părinți, ci le-a și continuat și le-a aprofundat, în mod fidel și creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumusețe și frăgezime sau prospețime a teologiei Părinților Sfinți, luminați de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că «Iisus Hristos, ieri, și azi, și în veci, este același» (Evrei 13, 8)”, sublinia Patriarhul Daniel, precizând că părintele Stăniloae rămâne veșnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinților Părinți ai Bisericii și un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza Tradiției din trecut și a creației intelectuale și duhovnicești din prezent.
Mai multe despre cine a fost și despre ceea ce ne-a lăsat părintele Dumitru Stăniloae puteți citi în săptămânalul „Lumina de Duminică”, care i-a dedicat mai multe pagini din ediția din 15 noiembrie.
