14 ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Galați

Zilele de 16 și 17 octombrie ale fiecărui an, sunt zile de sărbătoare pentru Eparhia Dunării de Jos, deoarece în anul 1996, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat Eparhia cu venirea sfintelor sale moaște la Galați, zonă unde acum două mii de ani l-a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și credința în Împărăția Lui cea veșnică.

Anul acesta sărbătoarea a început, ca în fiecare an din ajun, cu slujba de Priveghere, săvârșită în Catedrala arhiepiscopală, unde au participat numeroși credincioși gălățeni, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pentru a marca acest eveniment, au fost aduse spre închinare, pe lângă moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos și a întregului neam românesc și sfintele moaște ale Sfântului Ioan Casian și ale Sfântului Nectarie Taumaturgul de la Eghina, care au vizitat Eparhia cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în anii 2002 și respectiv 2006.

Ziua de 17 octombrie, a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, de membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial, în prezența a numeroși credincioși gălățeni.

În cuvântul său de învățătură, chiriarhul Dunării de Jos a rostit o meditație despre importanța curățirii sufletului credinciosului, despre „ararea sufletului omului cu plugul Sfintei Evanghelii”, după spusele Sfântului Ioan Casian. De asemenea, nu trebuie uitată, în Duminica semănătorului, activitatea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul României și nu numai, ogor care i-a fost repartizat spre a fi semănat cu sămânța cea bună.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, în special prin cei trei sfinți care ne-au binecuvântat Eparhia și țara: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ioan Casian și Sfântul Nectarie Taumaturgul.

Comentarii Facebook


Știri recente