114 ani de la trecerea la cele vesnice a episcopului Melchisedec Stefanescu

Personalitate marcanta a timpului sau, episcopul Melchisedec a luptat pentru unirea Principatelor, iar in anul 1960 a detinut si functia de ministru al Cultelor. Despre contextul istoric in care a activat episcopul Melchisedec ne-a vorbit domnul prof. acad. dr. Emilian Popescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘Conteaza in primul rand ca un episcop carturar, de mare calibru. A fost ales membru al Academiei Romane, aproape chiar de la infiintarea ei, fiind chiar vicepresedinte al Academiei Romane. A inzestrat Academia Romana cu multe manuscrise si carti. A fost sufletul Sf. Sinod in toata activitatea lui, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in momentul in care Biserica a trecut prin reorganizari, datorita masurilor pe care le-a luat domnitorul Alexandru Ioan Cuza: organizarea Sinodului, organizarea invatamantului, probleme legate de unirea Principatelor, iar el a fost unul dintre cei care au sustinut cu entuziasm unirea Principatelor. Tot in vremea respectiva s-a pus problema desprinderii noastre de Patriarhia de Constantinopol care ne considera o Biserica fiica, dar fara multe drepturi, si ne-am capatat autocefalia in anul 1885’.

Domnul prof. dr. Emilian Popescu ne-a vorbit si despre activitatea lui Melchisedec Stefanescu in perioada cat acesta a activat ca episcop al Romanului: ‘A gasit Eparhia Romanului intr-o situatie in care trebuiau luate foarte multe masuri din punct de vedere utilitar, repararea bisericilor, cladiri noi, parcuri etc. Este eparhia pe care a condus-o 14 ani, in perioada de sfarsit a vietii. Pe de alta parte, tot la Roman el si-a lasat intreaga avere unde a facut o fundatie speciala cu scopul de a sprijini tinerii romani ca sa studieze in strainatate si sa devina slujitori nu numai Bisericii, dar si ai tarii cu o pregatire intelectuala deosebita’.

Comentarii Facebook


Știri recente