10 ani de slujire arhiereasca pentru PS Visarion Rasinareanu

Astazi, 12 octombrie 2007, se implinesc 10 ani de la hirotonirea intru arhiereu a PS Visarion Rasinareanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. PS Sa s-a nascut la data de 19 octombrie 1959, in localitatea Talmaciu, judetul Sibiu. A urmat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Sibiu, luandu-si licenta in anul 1986 sub indrumarea pr. prof. dr. Mircea Pacurariu, iar apoi a urmat cursuri de doctorat in cadrul aceleeasi facultati, pentru ca in perioada 1994 – 1997 sa urmeze studii de teologie si filosofie la Atena. Pe data de 5 mai 1989 a fost tuns in monahism la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus de catre vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plamadeala. De asemenea, PS Visarion a fost vreme de zece ani secretarul IPS Mitropolit Antonie Plamadeala. In luna august a aceluiasi an a fost hirotonit ierodiacon si apoi, in octombrie 1997, ieromonah, fiind ridicat la treapta de arhiereu pe data de 12 octombrie 1997. PS Visarion Rasinareanu este autorul a mai multor carti, articole si studii care au aparut in diferite publicatii de specialitate. Momentul aniversar de astazi a fost marcat la Catedrala mitropolitana din Sibiu, unde IPS Mitropolit Laurentiu al Ardealului a oficiat Sfanta Liturghie si slujba de Te-Deum, impreuna cu PS Sa. La slujba a participat un impresionant sobor de preoti, alcatuit din consilieri, profesori ai Facultatii de Teologie Ortodoxa din Sibiu si fosti studenti. Dupa cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu a oferit PS Visarion Rasinareanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, ‘Crucea Saguniana’.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente