1 Decembrie marcat la Slatina

Festivitatea organizată pe 1 decembrie în centrul Municipiului Slatina, cu ocazia sărbătoririi Marii Uniri de la Alba Iulia a adunat, în ciuda frigului pătrunzător și a vremii nefavorabile, foarte multe oficialități locale și județene, precum și numeroși slătineni.

La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Sebastian, aducând prin slujba de Te Deum și prin cuvântul rostit prinos de cinstire și recunoștință pentru cei ce au făcut posibilă Unirea.

În cuvântarea rostită, Preasfinția Sa a amintit de importanța celor două sărbători, a Sf. Ap. Andrei, Încreștinătorul și Ocrotitorul României, și a Zilei Naționale care, prin apropierea lor ca dată de cinstire, îndeamnă poporul român la unitate și la păstrarea identității naționale și spirituale, informează episcopiaslatinei.ro.

„Am învățat ieri de la Sfântul Andrei creștinismul, iar de la sărbătoarea de astăzi, a unității noastre naționale, patriotismul și românismul” – a conchisPreasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente