†) Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; † Sf. M. Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia Fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește)

Sfântul Ierarh Dosoftei

S-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă, primind la botez numele Dimitrie. Părinţii săi, Leontie şi Maria-Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului, din Polonia.

Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o deosebită agerime a minţii, şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A cercetat cu multă râvnă dumnezeieştile Scripturi şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii scrierilor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie şi în alte limbi: greacă, latină, slavonă, polonă şi ucraineană.

Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala Mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele monahale. A primit îngerescul chip al călugăriei în această sfântă mănăstire la anul 1649, odată cu numele de Dosoftei.

Tropar

Glasul 8

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al ostenelilor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi stareţ al obştii de la Probota. Timp de mai mulţi ani, el a călăuzit pe monahi, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi.

Datorită faimei sale de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei a fost chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciunea şi bunătatea sa.

Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest mitropolit Dosoftei nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl, preaînvăţat; multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă carte şi-nvăţătură adâncă. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceastă vreme nu este om ca acela”.

Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domni, Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit îndatorirea de păstor sufletesc prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug, mai ales prin traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română.

În liniştea chiliei sale din patria natală, sau aflat în pribegie, Sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite au fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673).

Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din pricina schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman.

În anul următor, mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la Mănăstirea Bogdana, apoi la Mănăstirea Brazi, unde va primi moarte martirică din partea năvălitorilor tătari (†1694, prăznuit ca Sfânt la 22 septembrie).

După refacerea tipografiei de la Iaşi, mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Molitvănic de-nţăles (1681).

Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea Sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată din cauza plecării forţate în Polonia.

Această carte deosebit de necesară pentru folosul duhovnicesc al Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru Sfinţi şi pentru sfinţenie.

De aceea, el scrie despre Sfinţi Cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi cinstea cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii.

Apucat-am în zilele noastre părinţi nalţi la bunătăţi şi-n podvig, şi plecaţi la smerenie adâncă: Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani, şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.

În 1686 regele polon Ian Sobieski (1674-1696), în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir (1685-1693).

Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară.

Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev.

Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică, adică momentul pogorârii Sfântului Duh la Dumnezeiasca Liturghie, mitropolitul moldovean a tradus din greceşte în slavo-rusă, scrieri ale Sfinţilor Părinţi: Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii Ortodoxe.

Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, Sfântul Ierarh Dosoftei a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia.

Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, ci însuşi regele Ian Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia Sfântul mitropolit al Moldovei, ca să asiste la slujbe cu familia şi să-i dea cinstirea cuvenită.

În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, Sfântul Ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la moartea sa, pe în 13 decembrie 1693.

Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în surghiun, aflăm că Sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la Domnul, pentru care s-a pregătit prin rugăciune şi milostenie. Blândul Ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica Naşterea Domnului din Jolkiew, astăzi în Ucraina.

Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său.

Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate. A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest

Au trăit în timpul împăraților păgâni Dioclețian și Maximian (248-305 d.H.), în vremea când Dioclețian îi numise pe Lysias și pe Agricola administratori și stăpâni peste ținuturile din Răsărit.

Cei cinci mucenici erau creștini din strămoși, însă nu-și dădeau credința pe față de frica tiranilor persecutori. Sfântul Eustratie era funcționar roman. Având dorința de a mărturisi, și-a înmânat centura sa unei slugi, poruncindu-i s-o așeze în Sfânta Biserică din Arávraka, gândind că dacă preotul Auxentie va lua cureaua atunci când va intra în Biserică, va primi aceasta ca pe un semn dumnezeiesc să meargă mai departe, să-și mărturisească credința și să sufere moartea mucenicească pe care mult și-o dorea. Slujitorul a făcut ceea ce îi poruncise Sfântul, iar când s-a întors, i-a dat de știre că preotul luase centura. Astfel, Sfântul s-a încredințat că mărturisirea sa se va sfârși cu bine. Curând după aceea, s-a înfățișat înaintea lui Lysias împreună cu alți sfinți dornici și pregătiți de mucenicie, mărturisind cel dintâi și cu îndrăzneală faptul că el crede în Hristos.

Tropar

Glasul 3

Statornicia purtătorilor de biruinţă, cei cinci la număr: Sfinţii Mari Mucenici Eustratie şi Auxentie împreună cu ceilalţi luptători, înfruntând cu îndrăzneală focul şi celelalte chinuri, au primit de la Hristos cununile măririi; Căruia se şi roagă, să mântuiască sufletele noastre.

Lysias și-a ieșit din minți de furie și l-a destituit din funcție, apoi le-a poruncit călăilor să îl supună la chinuri groaznice. Mai întâi l-au dezbrăcat, l-au întins pe jos și l-au biciuit fără milă, apoi l-au legat cu sfoară și l-au ridicat de la pământ, au aprins un foc mare dedesubtul lui și l-au ars, după care au turnat un amestec de sare și oțet peste rămășițele arse ale Sfântului. Mucenicul însă, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, a rămas sănătos. Această minune l-a determinat și pe Sfântul Evghenie să-și mărturisească credința în Hristos. Călăii i-au pus apoi Sfântului Eustratie în picioare încălțări din fier cu cuie pe dinăuntrul lor și l-au condus din Sevastia până la Nicopolele Armeniei, împreună cu Evghenie.

Văzându-l condus în acest fel pe drumul spre Nicopole, i s-a alăturat Sfântul Mardarie, care îl fericea pentru vitejia și curajul său. Primind binecuvântarea soției, Mardarie a alergat și l-a ajuns din urmă pe Sfântul Eustratie, le-a mărturisit soldaților că și el este creștin, așa că a fost legat împreună cu acesta.

Când Lysias s-a așezat la judecată, a poruncit să fie adus înaintea lui preotul Auxentie, pe care tiranul s-a străduit să îl silească să se întoarcă la idolatrie, dar acesta a refuzat cu tărie, așa că Lysias a poruncit să i se taie capul, și așa s-a săvârșit Sfântul Auxentie.

Pe urmă a fost adus la judecată Sfântul Mardarie. Dar și acesta, în ciuda strădaniei depuse de tiran, a rămas credincios lui Hristos, fiind supus la torturi. Mai întâi i-au străpuns cu fiare gleznele, apoi au trecut sfori prin găuri, spânzurându-l cu capul în jos și arzându-i spinarea și rărunchii cu fiare înroșite în foc, și așa s-a sfârșit Sfântul Mucenic Mardarie, dându-și sufletul său în mâinile Domnului.

Adus la judecată, Sfântul Evghenie a rămas și el neclintit în credința lui în Hristos. Călăii i-au tăiat limba din rădăcini și i-au zdrobit picioarele cu bâte. În astfel de chinuri și-a dat Sfântul Mucenic Evghenie sufletul în mâinile Domnului.

Odată, pe când Lysias a mers pe câmpul de exerciții pentru vedea antrenamentele soldaților, un ostaș care se numea Orest, creștin într-ascuns, a aruncat cu sulița la țintă și i s-a descoperit crucea pe care o purta la gât, vădindu-i credința. La porunca lui Lysias, ceilalți soldați l-au legat pe Orest în aceeași temniță cu Sfântul Eustratie, dar apoi Lysias i-a trimis în Sevastia, pentru a fi judecați acolo de Agricola. Lysias se temea ca nu cumva din nou Sfântul Eustratie să facă minuni și să atragă și pe alții la credința în Hristos.

Înaintea lui Agricola, Sfântul Eustratie, care era foarte învățat, i-a expus pe larg toată iconomia lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, uimindu-i cu cuvântul său, dar și mâniindu-l peste măsură pe tiran. Închis în temniță, a fost vizitat noaptea de episcopul Sevastiei, Sfântul Vlasie, care l-a împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

După mai multă vreme, tiranul i-a scos din temniță și le-a poruncit călăilor să-i ucidă cu chinuri, punându-l pe Sfântul Orest pe un pat de fier înroșit în foc, și așa și-a dat acela sufletul în mâinile Domnului, iar pe Sfântul Eustratie l-au aruncat înăuntrul unui cuptor și așa a luat de la Domnul coroana neveștejită a muceniciei.

Sfânta Muceniță Lucia, fecioara era din Siracuza Siciliei și era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Mucenițe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata.

Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferințe mucenicești pentru Hristos. După însănătoșirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărțit toate averile sale săracilor și era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetății, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită.

Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulți asupra ei, dar n-au putut să o miște din locul în care se proptea. Pentru că aceia și-au pierdut nădejdea că o mai pot mișca din loc, și pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Tropar

Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente