† Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru

Sf. Cuv. Hariton

Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274) s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea.

Retrăgându-se în pustie, aici este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire.

Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, s-a retras în sihăstrie, însă alți călugări și credincioși au venit la el, întemeind astfel alte două mănăstiri. În cele din urmă s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire unde a murit.

Sf. Proroc Baruh

Sfântul Proroc Baruh († 583 î. Hr.) – Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Prorocului Ieremia (a prorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.).

În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor și robia babilonică. Baruh și Ieremia au fost întemnițați până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate.

Aici Ieremia a scris ‘Plângerile’ sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca și rob și dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului și întâlnirea tuturor în templul Domnului (Baruh IV, 4-6; IV, 36-37; V, 1-3).

Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul

Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul s-a născut în anul 1134 la Lefcara, în insula Cipru. Părinţii lui se numeau Atanasie şi Eudoxia, care l-au crescut în dreapta credinţă ortodoxă. Ajungând la vârsta de 18 ani, dorind jugul cel uşor al Domnului, a părăsit în ascuns casa părintească şi a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Hrisostom din Muntele Kuţoventi, unde a primit schima monahală.

Deşi în copilărie nu a învăţat carte, odată ajuns la mănăstire a deprins cititul şi scrisul, dedicându-se cu multă stăruinţă citirii Sfintelor Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, ajungând nu doar un învăţat autodidact, ci şi un iscusit scriitor, aşa cum o dovedesc numeroasele sale scrieri păstrate până astăzi.

A învăţat pe de rost Psaltirea şi avea ascultarea de eclesiarh. După şapte ani de nevoinţă, căutând un loc mai liniştit pentru o înaltă viaţa duhovnicească, a plecat la Ierusalim, dar, negăsind ceea ce dorea, s-a închinat cu evlavie la Preasfântul Mormânt al Domnului şi la celelalte Sfinte Locuri, după care s-a întors în Cipru.

Înţelegând că este voia lui Dumnezeu să rămână în patria sa, a căutat un loc liniştit şi pustiu pentru nevoinţă în apropiere de Pafos şi a aflat o peşteră pe care a numit-o Enclistra, adică loc zăvorât, şi s-a aşezat în acea peşteră, fapt pentru care s-a numit Zăvorâtul (Enklistos). Nevoindu-se în aspre osteneli, privegheri şi rugăciuni, a devenit lăcaş al Duhului Sfânt şi pildă pentru ucenicii care s-au adunat în preajma lui.

Peştera a fost împărţită în biserică, trapeză şi chilii şi a fost pictată. înmulţindu-se monahii şi închinătorii, Cuviosul şi-a pregătit mai sus o peşteră mică în care s-a aşezat, învăţând de acolo pe cei care-1 cercetau.

A lăsat o mare mulţime de scrieri, printre care: predici şi tâlcuiri ale textelor scripturistice, îndrumări pentru viaţa monahilor, vieţi şi slujbe ale Sfinţilor din Cipru, precum şi o cronică în care istoriseşte cele mai însemnate întâmplări din vremea sa, precum căderea Ierusalimului sub Saladin (1187), căderea Ciprului în stăpânirea latinilor (1191), jefuirea Constantinopolului de către cruciaţi (1204), fiind un izvor istoric foarte important.

La 24 ianuarie 1198, pe când îşi pregătea peştera cea mică, Cuviosul a alunecat în prăpastie, dar a fost izbăvit în chip minunat de Dumnezeu, pentru care Sfântul a prăznuit în fiecare an această minune, mulţumind Celui ce poartă grijă tuturor.

Astfel, îngereşte vieţuind la peştera sa vreme de 60 de ani şi ajungând mare întru virtuţi, s-a mutat la veşnicele lăcaşuri în ziua de 12 aprilie 1219, primind de la Hristos răsplata nevoinţelor, iar trupul său a fost îngropat într-un mormânt cioplit în piatră, în peştera sa.

În anul 1750, pe 28 septembrie, a fost descoperit în chip minunat mormântul Cuviosului, peste care se aşternuse uitarea. De acolo au fost scoase cinstitele sale moaşte, care răspândeau bună mireasmă, şi au fost aşezate în biserica mare a mănăstirii sale.

Pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se face, în Cipru, la 24 ianuarie (ziua izbăvirii lui de la moarte în anul 1198), 12 aprilie (ziuaîn care a răposat) şi 28 septembrie (ziua aflării moaştelor).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înscrierea sa în calendar în octombrie 2017 ca urmare a propunerilor Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Tropar glas 1

Podobie: Locuitor pustiului…

Pe cel născut în Lefcara, pe lauda Ciprului şi ocrotitorul Mănăstirii Enclistra, pe purtătorul-de- Dumnezeu Neofit să-l cinstim în laude şi în cântări, ca pe un vas al virtuţilor cereşti şi ca pe un mare mijlocitor al nostru către Domnul, din suflet strigând: Slavă Celui ce ţi-a dat putere! Slavă Celui ce te-a încununat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Comentarii Facebook


Știri recente