† Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor (Dezlegare la pește)

Sf. Antonie de la Iezerul Vâlcii

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brîncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasă pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş.

După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă.

Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile şi plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, barbă deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi numai cele de trebuinţă purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sao lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: „Sîrşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră”.

Troparul, glas 8:
Cu curgerile lacrimilor tale nerodirea pustiei o ai lucrat şi cu suspinele cele dintru adânc spre însutite osteneli o ai făcut roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Amfilohie, Episcopul Iconiei

Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gâlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!” Dar el n-a vrut.

A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: „Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!” Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: „Ştie şi satana a se închipui câteodată în îngerul luminii!”

Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: „Amfilohie, scoală din patul tău!” Iar el, degrabă sculându-se, s-a înfricoşat şi a zis: „Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!” Şi plecându-şi Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pământul de slava Lui! Şi cântă şi îngerul Domnului cu dânsul.

Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luându-l pe dânsul l-au dus către altar şi i-au dat în mânăSfânta Evanghelie, zicând: „Domnul este cu tine!”

Iar unul dintre dânşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: „Să ne rugăm toţi!” Apoi a început a zice: „Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!”

După rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredinţându-se voii Lui celei sfinte şi, începând a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergând către peştera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale şapte episcopi care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.

Deci ieşind, căutau pe acest fericit părinte, şi întâmpinându-l pe cale, îl întrebară: „Tu eşti Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!” Iar el a răspuns cu smerenie: „Eu sunt Amfilohie păcătosul!” Iar ei, luându-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrând ca să-l hirotonească.

El a început a zice către dânşii: „De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul şi păcătosul să fiu arătat vouă spre orânduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvârşit suntem datori a le propovădui şi a preamări pe Dumnezeu pentru toate”.

Astfel, a început sfântul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte şi proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată şi n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfântul Amfilohie. Ci cu frică plecându-se lui şi cu dragoste sărutându-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăţiei lui Valentinian şi Valens.

Deci, Sfântul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungaţi, căci a trăit până în vremea împăratului Teodosie cel Mare şi a fiilor lui. Şi fiind învăţător drept credincioşilor, se împotrivea eresului lui Arie.

Pentru aceasta multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi, fiind împreună nevoitor cu fericiţii părinţi împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăşi mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh şi asupra celor ce ţineau de eresul lui Arie.

Pentru o râvnă ca aceasta după bună credinţă şi pentru viaţa lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit şi iubit de Sfinţii Părinţi. Dar mai ales era iubit de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten şi-i trimiteau scrisori.

Împărăţind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dânsul Sfântul Amfilohie, rugându-l să poruncească şi să izgonească pe arieni de prin toate cetăţile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul şi a trecut cu vederea cererea sfântului, iar el a plecat atunci trist. După câteva zile iarăşi a venit la palat la împărat şi ca un preaînţelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care şedea pe scaun, dându-i cinstea cea cuviincioasă, şi i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.

Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curînd la împărăţie şi şedea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea şi nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mâniat foarte împăratul. Şi, neputând să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie.

Iar sfântul a zis către împăratul: „Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău şi te mânii asupra mea? Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”

Atunci, cunoscând împăratul pentru ce Sfântul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înţelepciune şi de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculându-se de pe scaun, s-a plecat lui şi îşi cerea iertare. Şi îndată a trimis scrisoare prin toată împărăţia ca să fie izgoniţi cu sila arienii de prin toate cetăţile.

Astfel a curăţit Sfântul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Şi multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credinţă şi scriind cărţi, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a odihnit în Domnul cu pace.

Troparul, glas 4:
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Sf. Grigorie, Episcopul Acragandelor

Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor (în Sicilia), a trăit în perioada 559–630.

A fost de mic iubitor de învățătură și de Sfintele Scripturi. A trăit în Cartagina, Antiohia, apoi Ierusalim și Constantinopol. A devenit renumit pentru puterea cu care a combătut această erezia monotelistă și a ajuns episcop în locul natal – Acraganda (Agrigento).

Troparul, Glas 4:
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Comentarii Facebook


Știri recente