Ziua naţională a tineretului

Începând cu anul 2004, în data de 2 mai celebrăm Ziua naţională a tineretului. Proiectul legislativ a fost iniţiat de 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare.

Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, cu prilejul acestei zile sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează domeniile de interes ale tineretului.

BOR alături de tineri

Biserica Ortodoxă Română se preocupă intens de formarea tinerilor prin diferite activităţi educațional-religioase care devin șansă pentru tineri de a redescoperi Biserica de azi ca fiind locul unde sunt bine primiți, respectați și iubiți, loc al comuniunii și al prieteniei dezinteresate, al reconcilierii și al redescoperirii sensului profund creștin al vieții.

În acest sens, anul 2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Hotărârea a fost luată în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2014.

Întâlnirea internaţională a tinerilor ortodocşi

De asemenea, începând cu anul 2013, Biserica organizează în fiecare an Întâlnirea internaţională a tinerilor  ortodocşi.

Anul acesta evenimentul se va desfăşura în perioada 6-9 septembrie 2018 la Sibiu şi va reuni peste 2.500 tineri din țară și din străinătate.

Potrivit site-ului oficial ITO 2018, „Întâlnirea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin”.


Ce simbolizează sigla ITO 2018


A cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) va reuni în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.


ITO 2018 | Pr. Constantin Necula: Tânărul cel dintâi chemat la întâlnire cu tinerii Ortodoxiei este El, Dumnezeul nostru Înviat


Edițiile anterioare ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj (2015), București (2016) și Iași (2017).

Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente