Voluntarii Paraclisului CMN sunt alături de copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Bucureşti

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului i-au vizitat vineri pe copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Bucureşti.

Voluntarii au susţinut un program artistic la finalul căruia le-au oferit celor mici daruri.

Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a precizat că vizitele au loc de cel puţin două ori pe lună „când venim cu diferite spectacole, diferite activităţi pentru cei mici”.

„Am prezentat un program artistic interactiv, copiii s-au bucurat de momentele artistice pregătite, au dansat şi au cântat alături de noi. La finalul activităţilor le-am oferit copiilor daruri constând în produse naturale şi icoane cu Sfântul Ierarh Nectarie şi cu Sfântul Stelian, protectorul copiilor”, a spus Dănuţ Prună.

Andrei Iordache, actor şi voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a apreciat starea de spirit a copiilor având în vedere suferinţa prin care trec.

„M-a impresionat faptul că deşi copiii se află în această situaţie au fost plini de energie şi le-a plăcut foarte mult ceea ce am interpretat împreună cu colegul meu. M-am simţit ca de fiecare dată foarte bine şi în momentul în care am părăsit Institutul Oncologic, am simţit că am realizat încă o dată ceva bun pentru copii, că i-am bucurat şi i-am ajutat să uite pentru moment de greutăţile prin care trec”.

Claudiu Zaharia, interpret de muzică populară, a rămas impresionat de copii care le-au încălzit sufletele „prin faptul că am văzut un zâmbet, am văzut o bucurie pe feţele lor şi acest fapt ne-a marcat şi ne-a dat putere să continuăm aceste activiăţi”.

„Îndemnăm pe toţi oamenii să vină aici, sa vină în locurile acestea încărcate de suferinţă şi să viziteze aceşti copii care au nevoie de ajutor. Ne dorim să revenim şi ne dorim ca aceşti copilaşi să se însănătoşească şi să revină în sânul familiilor lor şi să se bucure de viaţă”, a precizat Claudiu Zaharia.

Această acţiune, precum şi toate celelalte desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, sunt realizate la iniţiativa şi cu atenta coordonare a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Comentarii Facebook


Știri recente