Voluntarii Paraclisului CMN i-au vizitat pe copiii de la Centrul Social „Sfântul Nicolae” din Bucureşti

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului i-au vizitat vineri pe copiii de la Centrul Social de zi „Sfântul Nicolae” din Bucureşti.

Cu acest prilej, a fost organizat un atelier de muzică, poezie și cântece religioase pentru copiii care frecventează centrul, la care au participat voluntarii, copiii, părinții acestora, precum şi instructorii centrului.

În timpul evenimentului copiii au recitat poezii şi au intonat cântece.

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au interpretat pentru cei mici cântece patriotice și pricesne, apoi le-au oferit daruri.

Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a declarat: „Ne-am bucurat că am revenit aici la Centrul Sfântul Nicolae unde găsim de fiecare dată oameni foarte dragi nouă”.

„Am fost profund impresionat de o fetiţă care a venit şi m-a luat de mână la finele activităţii. Din punctul meu de vedere, aceasta este ceea ce noi – voluntarii, ne-am dorit: să stabilim o punte de legătură cu cei mici, să le arătăm dragostea noastră”, a punctat Dănuţ Prună.

În acelaşi context, Mihaela Morăraş, directorul Centrului de zi „Sfântul Nicolae”, a afirmat:

„Activitatea s-a desfăşurat în mai multe etape. O primă etapă a constat în a interpreta cântece specifice copilăriei sau dedicate anotimpului vara şi au intonat poezii ale cunoscuţilor poeţi George Topârceanu, George Coşbuc”.

Directorul centrului a vorbit şi despre activităţile desfăşurate în cadrul instituţiei.

„Aici sunt copii proveniţi din familii nevoiaşe, din Bucureşti. Activităţile pe care noi le desfăşurăm sunt activităţi educaţionale, le acordăm sprijin în realizarea temelor şcolare, activităţi recreative şi de timp liber”.

„În cadrul activităţilor recreative desfăşurăm activităţi hand made, pictură, desen, iar în cadrul activităţilor de timp liber sunt vizitate muzee, se merge la teatru, se organizează plimbări în parcuri. Progresele copiilor sunt vizibile”, a spus Mihaela Morăraş.

La eveniment au participat un număr de 15 copii, beneficiari ai Centrului Social „Sfântul Nicolae” din București al Arhiepiscopiei Craiovei, 20 de părinți, frați și verișori ai acestora.

Parteneriatul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului cu Centrul pentru Copii „Sfântul Nicolae” din Bucureşti al Arhiepiscopiei Craiovei a început în vara anului 2017 prin acțiunea „Zilele Porților Deschise” și a continuat până în prezent cu o serie de activități educaționale și filantropice.

Toate acțiunile sociale și filantropice derulate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului sunt coordonate de Arhim. Ciprian Grădinaru.

Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuţia sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale.

Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge. De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Comentarii Facebook


Știri recente