Volumul Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu: istoric și mărturii”.

Lucrarea se înscrie, împreună cu volumul Mănăstirea Ghighiu: 200 de ani de rugăciune neîncetată și traducerea acestuia în limba engleză, intitulată The Monastery Ghighiu: 200 years of incessant prayer, într-un „triptic” dedicat marii mănăstirii prahovene, se precizează într-un comunicat de presă emis de Sectorul Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureştilor.


O nouă sărbătoare în Calendarul BOR: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca


Cartea cuprinde istoricul Icoanei Maicii Domnului Siriaca aflată de 60 de ani în patrimoniul Mănăstirii Ghighiu și mărturiile minunilor săvârșite de Dumnezeu prin aceasta.

Veche ctitorie, cu un istoric de peste două veacuri, Mănăstirea Ghighiu este unul dintre locașurile de rugăciune căutate adesea de pelerini veniți din toată țara. Icoana Maicii Domnului Siriaca a sosit aici în urmă cu șaizeci de ani, pe data de 25 februarie 1958, fiind adusă de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis (1920-2002).


IBMO: Slujba și acatistul Icoanei Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu


Însuși actul oferirii icoanei Mănăstirii Ghighiu a constituit o minune, episcopul Vasile Samaha fiind îndemnat de Maica Domnului, în urma unor descoperiri cerești, să o aducă la această mănăstire. Datând din secolul al XVI-lea, icoana Maicii Domnului Siriaca fusese păstrată anterior, un timp îndelungat, în satul Bhamdoun din Liban, unde împodobea biserica având hramul Sfântul Gheorghe.

În cele șase decenii trecute de când icoana Maica Domnului Siriaca a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu s-au petrecut multe minuni, relatate de credincioși și cuprinse, într-o mică măsură, în volumul prezentat.

Comentarii Facebook


Știri recente