Vizită pastorală în Parohia Timişoara-Dacia

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat duminica aceasta o vizită pastorală în parohia timişoreană Dacia, după cum ne-a precizat George Giurgiu.

Aici, chiriarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor şi al enoriaşilor, în frunte cu pr. Paroh Ioan Bude, Protopopul Protoieriei Timişoara I. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală de la Luca 17,12-19, ce istoriseşte „vindecarea celor 10 leproşi” de către Mântuitorul Hristos. În acest sens, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Fiul lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre” ne cheamă pe fiecare dintre noi să alergăm către ajutorul Lui, ori de câte ori suntem biruiţi de greutăţile şi încercările acestei vieţi, pentru a ne vindeca atât trupul, cât şi sufletul, de „lepra păcatului”. În final, pr. Paroh Ioan Bude a mulţumit chiriarhului pentru binecuvântarea adusă slujitorilor şi fiilor duhovniceşti ai acestei parohii. Totodată, părintele paroh a dăruit Înaltpreasfinţiei Sale un album fotografic cu imagini din viaţa parohiei şi un volum monografic dedicat bisericilor din cuprinsul Timişoarei.

În continuare, Mitropolitul Banatului a împărţit iconiţe credincioşilor şi a vizitat complexul parohial. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, condus de pr. Ionuţ Florin Filip.

Comentarii Facebook


Știri recente