Vizită arhierească la Penitenciarul Tulcea

În ziua sărbătorii Închinarea Cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru, 16 ianuarie 2016, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat o vizită la Penitenciarul de maximă siguranţă din Tulcea, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Penitenciarului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a peste o sută de deţinuţi.

În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a zilei şi despre rugăciune ca ajutor şi tărie în încercările grele ale vieţii.

După oficierea Sfintei Liturghii toţi cei prezenţi au primit din partea Centrului Eparhial daruri.

Este a doua vizită a Episcopului Tulcii în această instituţie în decurs de trei săptămâni, ultima dată aducând cuvânt de binecuvântare şi daruri cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente