Duminica a 4-a după Paşti (a Slăbănogului)
(Ioan 5, 1-15)
În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.
Hristos a înviat!
În aceste binecuvântate zile, când vestirea Învierii lui Hristos devine salut pe buzele noastre, chipurile se înseninează, măcar puţin, iar bucuria duhovnicească odihneşte în suflete. Prezenţa noastră la Sfânta Liturghie, şi nu în tabăra scepticilor care-şi vor lua plata lor, arată credinţa noastră în Hristos Cel răstignit şi înviat.
Vindecarea de la Vitezda – semn al Învierii
Nu este greu să vedem că însoţirea noastră, dincolo de timp, cu ucenicii Mântuitorului şi femeile mironosiţe pe drumul credinţei se continuă, la fel de firesc, prin aducerea aminte a câtorva dintre minunile săvârşite de Hristos în timpul propovăduirii Sale: vindecarea slăbănogului la scăldătoarea Vitezda, renaşterea sufletului femeii samarinence în cetatea Sihar şi tămăduirea orbului din naştere. De ce oare nu s-a continuat şirul arătărilor lui Hristos Cel înviat? Mântuitorul ne cheamă să descoperim învierea ca stare şi taină care se lucrează în noi, nu doar ca o realitate din afara noastră pe care o acceptăm sau dimpotrivă. Prin aceasta, Biserica ne călăuzeşte la şcoala Învierii, înţelegând că tot ceea ce Hristos a făcut şi face pentru fiecare om este înviere şi pregătire pentru Împărăţia cea veşnică. În acelaşi timp, răspunsul omului regăsit în fapte şi viaţă curată devine expresia cea mai concretă a învierii sufletului încă din această viaţă.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
