Veteranii hunedoreni au fost premiaţi de Episcopia Devei şi Hunedoarei

În semn de apreciere şi recunoştinţă pentru jertfa lor, Eparhia Devei şi Hunedoarei a acordat marţi diplome de onoare veteranilor de război hunedoreni care şi-au apărat patria şi credinţa.

Oferirea diplomelor a avut loc în cadrul manifestării culturale intitulată „Prinos de cinstire eroilor și martirilor neamului”.

Evenimentul găzduit de sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva s-a desfăşurat în prezenţa PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.

2018, anul Centenarului Marii Uniri

Întâlnirea cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara, a fost prilejuită de împlinirea în 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.

Manifestarea a fost moderată de Preacucernicul Părinte Conf. univ. Florin Dobrei, care, pentru început, a dat cuvânt Dl. Col. (r) Nicolai Lozneanu, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România – Filiala Hunedoara.

În continuare au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților centrale și locale.

Dl. Conf. univ. dr. Valentin Șerdan-Orga, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj, a susținut o prelegere, intitulată Voluntarii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit tuturor celor care au răspuns invitației de a fi împreună la evenimentul dedicat centenarului Marii Uniri.

Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente