Vecernie pan-ortodoxă în biserica ortodoxă românÇŽ din Viena

În Duminica Ortodoxiei există deja o tradiție în Austria, ca toți reprezentanții Bisericilor ortodoxe să slujească împreună Vecernia. Anul acesta, gazdă a acestui moment duhovnicesc deosebit a fost Biserica Ortodoxă Română.

În prezența a sute de credincioși, ÎPS Mitropolit Serafim, înconjurat de părinții parohi ai celorlalte biserici surori, a săvârșit slujba Vecerniei și a Litiei, binecuvântând untdelemnul, vinul, grâul și pâinea care s-a împărțit credincioșilor ca binecuvântare, după cum ne-a precizat Pr. Emanuel Nuțu.

În cuvântul de învățătură, ierarhul român a vorbit despre importanța icoanelor în ortodoxie și despre puterea rugăciunii unită cu postul: ” Icoana lui Hristos, și împreună cu ea icoana Maicii Domnului, a sfinților arată iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său în lume ca tot cel ce crede în El să nu moară, ci să aibă viață veșnică. Mai mult decât un semn văzut care amintește de apropierea lui Dumnezeu, icoana este un loc al harului divin. Când o cinstim cu credință în rugăciune, icoana ne așează în legătură cu Dumnezeu, cu sfinții reprezentați și primim energie divină … Biserica Ortodoxă este în mod deosebit o Biserică a rugăciunii și a postului”. De asemenea, și-a exprimat bucuria că alături de preoți și credincioși au fost de față ierarhii care răspund canonic de comunitățile ortodoxe din Austria, acest lucru fiind un semn al unității Ortodoxiei.

La această slujbă au participat ÎPS Mitropolit Arsenie (Patriarhia ecumenică), ÎPS Arhiepiscop Mark (Patriarhia rusă), PS Episcop Irineu (Patriarhia sârbă) și PS Episcop-vicar Antonie (Patriarhia bulgară), numeroși preoți ortodocși, Msgr. Leopold Strandl, Consilierii ministeriali: Dr. Anton Stifter și Dr. Mathias Tschirf.

ÎPS Mitropolit Arsenie a vorbit la sfârșitul slujbei spunând că noi ortodocșii suntem chemați sa trăim în solidaritate, să fim lumină lumii și doar trăirea în unitate este o garanție a creșterii duhovnicești.

După terminarea slujbei Pr. Nicolae Dura, parohul Bisericii ortodoxe Române din Viena a exprimat bucuria și onoarea ca în biserica noastră să fie prezenți cinci ierarhi o dată și i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă, un prilej de dialog între cei de aceeași credință, dar de naționalități diferite.

Comentarii Facebook


Știri recente