„Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918” | Sesiunea de comunicări s-a desfășurat la Palatul Patriarhiei (VIDEO)

Patriarhul_Daniel_Presedintele_Romaniei_Klaus_Iohannis_Unirea_Principatelor_Romane

Patriarhul României, Președintele țării și Președintele Academiei Române, academicieni, profesori, clerici și alte personalități au participat la sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918”, ce a avut loc în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, locul în care a avut loc Adunarea electivă a Țării Românești, sub preşedinţia Mitropolitului Nifon în data de 24 ianuarie 1859.

Primul care a luat cuvântul a fost Acad. Cristian Hera, Președintele Academiei Române, care a moderat întreaga manifestare. Acesta a subliniat nevoia de unitate, care „face puterea”:

„Fie ca exemplul făuritorilor Unirii de la 24 Ianuarie 1859 și de la 1 Decembrie 1918, evenimente astrale care încălzesc sufletele românilor în perioadele geroase ale iernii și de-a pururea, să ne fie o pildă de urmat. Să transmitem urmașilor noștri o țară unită, demnă și respectată, în care să domnească concordia, indiferent de deosebirile dintre noi, de orice natură ar fi: etnice, religioase, sociale, sau politice. Să avem în permanență un singur gând: unirea face puterea”.

#EdițieSpecială dedicată Unirii Principatelor RomâneSesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. La eveniment participă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preşedintele României, Domnul Klaus Iohannis, Președintele Academiei Române, Domnul Academician Cristian Hera, şi Domnul Academician Dan Berindei #AcademiaRomânăDepunerea coroanelor de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe Dealul PatriarhieiSlujba de Te Deum oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul RomânieiSfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din București #LIVE #24ianuarie #UnireaPrincipatelorRomâne #Unire #Unitate

Posted by TRINITAS TV on 23 Ianuarie 2018

După cuvântul Acad. Cristian Hera, a urmat discursul Președintelui României, Klaus Iohannis. Președintele a evidențiat faptul că elitele politice de atunci „au înțeles momentul istoric și au urmat interesul general al societății”, realizând „un moment fundamental al nașterii statului român”.

„Mesajul peste timp al actului Unirii principatelor, ca și al Marii Uniri se regăsește în spiritul, în energia, și în determinarea socială de a ne urma destinul european. În aceste două momente fundamentale ale istoriei noastre moderne, românii au avut în frunte conducători destoinici”, a spus Klaus Iohannis.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a intitulat mesajul „Clădirea în care s-a decis Unirea”. Preafericirea Sa a vorbit despre importanța aniversării Unirii de bază, care a avut loc „pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor”.

„Ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă pentru istoria României un moment fundamental în care ierarhii și clericii Bisericii, oamenii politici și poporul, adunați pe Dealul Mitropoliei au avut un rol determinant pentru Unirea principatelor române”, a subliniat Părintele Patriarh.

În continuare, a luat cuvântul Acad. Dan Berindei, Președintele Secției de Istorie a Academiei Române, care a evidențiat faptul că „spre mirarea întregii Europe, Unirea principatelor a fost un obiectiv comun al unei întregi națiuni care și-a demonstrat existența cu o vigoare ca un David înfruntând mai mulți Goliați”.

După o scurtă pauză, Președintele Klaus Iohannis a plecat de la Palatul Patriarhiei. Sesiunea de comunicări a continuat cu următoarele referate:

  • „Unirea Principatelor în context internațional” – Acad. Victor Spinei;
  • „Importanța Unirii de la 1859 pentru românii din Transilvania” – Acad. Ioan-Aurel Pop;
  • „Elita românească și înfăptuirea Unirii Principatelor Române” – Acad. Victor Voicu;
  • „Ceva despre «mesianicii noștri pozitivi»: cei care au făcut Unirea din 1859 și au pus, astfel, bazele României Moderne” – Acad. Eugen Simion.

#EdițieSpecială dedicată Unirii Principatelor RomâneSesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române, temelie a Marii Uniri de la 1918” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei#LIVE #24ianuarie #UnireaPrincipatelorRomâne #Unire #Unitate

Posted by TRINITAS TV on 24 Ianuarie 2018

La eveniment au fost prezenți: Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, și Consilierul prezidențial Sergiu Nistor. În aulă au asistat la sesiunea de comunicări membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și cei ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sesiunea de comunicări s-a încheiat cu prezentarea unor volume apărute la Editurile Patriarhiei Române. PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a evidențiat în mod special lucrarea „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, apărută în 2018 la Editura Basilica.

În încheiere Patriarhul Daniel s-a adresat tuturor participanților mulțumindu-le pentru prezență și interesul manifestat față de eveniment.

În acest context, vorbind despre Mitropolitul Nifon, cel care a prezidat Adunarea electivă în care s-a realizat Unirea principatelor, Preafericirea Sa a anunțat va fi amenajat un muzeu chiar în casa care a aparținut vrednicului de pomenire Mitropolit Nifon Rusailă. Părintele Patriarh a spus că este posibil ca acesta să fie realizat până la împlinirea a 160 ani de la Unirea principatelor, în 24 ianuarie 2019.

De asemenea, Părintele Patriarh a făcut unele precizări importante referitoare la reformele întreprinse de Alexandru Ioan Cuza, explicând de ce statul contribuie astăzi la salarizarea clericilor.

Părintele Patriarh Daniel a spus că această finanțare este „un act reparatoriu” care s-a aplicat și în alte țări din Occident.

Patriarhul a spus despre Alexandru Ioan Cuza că „nu a întors spatele Bisericii” prin reforma sa, ci „putem spune că a luat pe umerii săi o parte din nevoile Bisericii, și-a asumat unele măsuri compensatorii din partea statului față de Biserică pentru că erau o necesitate”.

Citând din Noua Lege a cultelor, Patriarhul Daniel a mai spus că statul nu finanțează cultele „din milă”, ci „pentru că le recunoaște contribuția lor la viața socială a țării: la educație, spiritualitate, cultură”.

Patriarhul României a explicat că prin secularizare, făuritorul Unirii de la 1859 a dorit „să readucă românilor pământurile mănăstirilor închinate, care aveau centrul de comandă în afara țării”, dar acest lucru a fost făcut „cu pripeală” și în urma secularizării, o mulțime de biserici cu valori istorice și culturale, nemaifiind îngrijite, s-au deteriorat și chiar distrus.

„Nu doar țăranii au profitat de secularizare, ci însuși statul român modern”, a adăugat Preafericirea Sa, enumerând câteva din marile instituții care funcționează în clădiri construite pe vechile vetre monahale.

„Palatul prezidențial se află pe vatra Mănăstirii Cotroceni” a amintit Patriarhul, dar a adăugat că actualmente există și o biserică la Palat și că acesta este singurul sediu prezidențial din Europa care are în interiorul ei o Biserică frecventată de credincioși din afara administrației prezidențiale.

„Ne bucurăm că am putut ajuta Statul Român Modern, pentru că s-a luat de la străini și s-a dat statului român, dar avem conștiința că în toate realizările poporului român Biserica a fost prezentă”, a încheiat Patriarhul.

La final, Patriarhul Daniel le-a oferit în dar câteva cărți elevilor teologi prezenți la manifestările aniversare.

Foto credit: Robert Nicolae / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente