Un nou obiectiv de vizitat în Țara Sfântă

Pelerinii au posibilitatea de a ajunge la locul de pe malul Iordanului, unde tradiția spune că Mântuitorul a fost botezat de Ioan, informează Ecumenical News International, citat de „Ziarul Lumina”. De curând, Israelul a securizat zona aceasta prin îndepărtarea minelor și a sârmei ghimpate amplasate aici în timpul conflictului cu Iordania de acum 40 de ani și care acum împiedicau accesul la acest important loc de pelerinaj pentru creștini.

Localizat în zona militarizată de pe malul vestic al Iordanului, la câțiva kilometri depărtare de Ierihon, situl numit Qasr el Yahud a fost cinstit din secolele IV-V ca locul unde Ioan L-a botezat pe Domnul Iisus Hristos în Iordan.

Comentarii Facebook


Știri recente