Un nou aşezămant social-filantropic în localitatea Mărăşti, jud.Bacău

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent  marţi, 16 august 2016,  în Parohia Mărăști, Protopopiatul Bacău. În ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni şi a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, după care a sfinţit așezământul social-filantropic ce a fost construit în filia Brad a parohiei băcăoane. Noua construcţie va întregii ansamblul ecleziastic al Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În cuvântul rostit, ierarhul  a vorbit despre importanța păstrării dreptei credințe și despre candela rugăciunii.

 Copiii ne dau elanul de a ne angaja în apărarea valorilor sfintei noastre Ortodoxii, pentru că aceasta ne va defini și structura ca neam, ca popor cu sorginte apostolică. Așa cum se știe, între programele noastre eparhiale, alături de cele prin care susținem copiii care merg la școală, se află și acela de a avea o biserică în fiecare cătun, în fiecare sat. Știm că mulți dintre fiii eparhiei noastre au plecat în Occident, dar nu trebuie să uite niciodată că aici sunt mormintele moșilor și strămoșilor noștri, iar noi, cei care rămânem, trebuie să menținem candela aprinsă la căpătâiul înaintașilor. Avem nădejdea că Dumnezeu se va recunoaște în jertfa noastră pentru apărarea valorilor creștine și culturale care structurează identitatea noastră. Fie ca Preasfânta Treime să ne ocrotească, pentru a birui și a străbate labirintul acestei lumi din ce în ce mai secularizată, a mărturisit Înaltpreasfinţia Sa.

La final, credincioşii au primit distincții de vrednicie, iar preotul paroh Ionuț Avram a fost hirotesit iconom.

Comentarii Facebook


Știri recente