Un mijloc de promovare a patrimoniului bisericesc

Apropiata deschidere a sezonului turistic actualizează, ca în fiecare an, oferta celor interesați de a se racorda, ca parteneri, la proiectele turistice interne sau externe. Deținătorii de bunuri de patrimoniu mobil (muzee, colecții) sau imobil (ansambluri arhitecturale cu valoare istorică) sunt interesați de aceste parteneriate, știut fiind că, astăzi, în condițiile crizei economice, turismul rămâne una din importantele surse de venituri.

După cum informează Ziarul Lumina, cele două mari târguri de turism care s-au derulat în luna martie, Târgul Internațional de Turism de la Berlin și Târgul Național de Turism de la București, 14-17 martie, au evidențiat două aspecte semnificative. Turiștii străini au manifestat un interes deosebit pentru vechile valori ale patrimoniului din România (ansambluri monahale, biserici, cetăți, palate), iar ofertele tur-operatorilor români au promovat doar în mică măsură circuite turistice care să pună în valoare colecțiile și muzeele bisericești.

În alocuțiunea ținută cu ocazia deschiderii târgului de la București, doamna ministru Grapini a subliniat că interesul turiștilor români sau străini depinde de calitatea și conținutul ofertelor.

În acest context, este momentul să ne întrebăm în ce măsură muzeele, colecțiile și importantele ansambluri monahale ce aparțin Bisericii Ortodoxe Române sunt pregătite să fie beneficiarele unor asemenea oportunități.

Acest lucru ar fi posibil numai în măsura în care, în raportul cerere-ofertă, muzeele de artă bisericească și-ar fi reorganizat, în timp, propriile colecții pe principii muzeografice noi, moderne, științifice și ar fi fost „personalizate”, devenind atractive prin evidențierea acelor particularități care să le confere raritate și unicitate. Astfel de exemple avem în noile muzee ale mănăstirilor Dragomirna (prezentarea manuscriselor și miniaturilor lui Anastasie Crimca), Sucevița (epoca de cultură a Movileștilor), Putna (epoca lui Ștefan cel Mare), Sâmbăta de Sus (icoane pe sticlă transilvănene). Sunt, din păcate, mult prea puține față de potențialul cultural, științific și, nu în ultimul rând, turistic, existent în realitate.

De asemenea, pentru înscrierea în procesul menționat mai sus ar trebui ca cei peste 200 de absolvenți ai programelor de specializare în domeniul patrimoniului cultural național (muzeografi, gestionari-custozi, conservatori) să fie solicitați să realizeze proiecte de reorganizare, modernizare și promovare a propriilor colecții, prin care să se ofere vizitatorilor informații cuprinzătoare de interes cultural, științific, documentar specifice zonei și locului. În fiecare eparhie ar trebui să existe cel puțin un muzeu reprezentativ pentru specificul și tradițiile culturale ale locului. Muzeul nu înseamnă (cum greșit se mai crede) un grup de obiecte „vechi”, strânse, fără nici o noimă, în câteva vitrine, ci reprezintă un demers științific, făcut de specialiști, menit a demonstra, printr-un limbaj specific, fragmente de viață. De asemenea, ghidajul (și managementul relațiilor cu publicul și vizitatorii) ar trebui să depășească stadiul de „recitator” al unui text învățat pe de rost și ar trebui să capete valențele unei științe manageriale vizavi de „produsul cultural” pe care îl oferă vizitatorilor. Grupurile de turiști străini aduse de tur-operatorii europeni reprezintă, cel puțin deocamdată, un important suport financiar pentru deținătorii de valori ale patrimoniului cultural național.

Biserica Ortodoxă Română are privilegiul de a beneficia de un potențial turistic de excepție, cu o largă paletă de oferte menite a atrage, mai ales, turismul european. Pe lângă funcția de păstrare și conservare a patrimoniului, muzeele au și îndatorirea de a face cunoscute publicului, prin modalități specific muzeale, toate elementele care conferă unui obiect semnificația valorii sale.

Comentarii Facebook


Știri recente