Un ctitor de Universitate şi un patriot creştin ortodox – Profesorul Univ. Dr. Aurel Ardelean (1939-2018)

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Preşedinte fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, sâmbătă, 29 decembrie 2018:


Un ctitor de Universitate şi un patriot creştin ortodox – Profesorul Univ. Dr. Aurel Ardelean (1939-2018)

Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viață, în ziua de 26 decembrie 2018, a Domnului Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, Preşedinte fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Deşi a desfăşurat o activitate academică remarcabilă, totuşi, Domnul Profesor Aurel Ardelean nu a fost nepăsător nici faţă de problemele cetăţii, fiind consilier municipal şi judeţean în Arad, iar apoi, între anii 2004-2008, senator în Parlamentul României.

Fire dinamică şi întreprinzătoare, trăitor şi mărturisitor al credinţei ortodoxe, a cultivat mereu bune relaţii cu Biserica şi a sprijinit activităţile acesteia. Astfel, a fost ales să reprezinte pe credincioşii arădeni în Consiliul şi Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Aradului, precum şi în Adunarea Naţională Bisericească.

Personal, ne aducem aminte când, în ziua de 4 decembrie 2008, Domnul Profesor Aurel Ardelean, în calitate de rector, ne-a oferit cu multă bucurie titlul academic „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Cu Domnia Sa ne-am întâlnit de mai multe ori la Bucureşti, cu prilejul unor evenimente organizate de Academia Română, iar la data de 29 noiembrie 2013, când ne-a vizitat la Reşedinţa Patriarhală, i-am acordat Domnului Profesor Aurel Ardelean Diploma omagială „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” cu medalie. La rândul său, ne-a oferit medalia 95 de ani de la Marea Unire, emisă de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Domnul Profesor Aurel Ardelean şi-a pus în slujba Bisericii şi a comunităţii cunoștințele intelectuale și experienţa personală, înţelepciunea şi echilibrul, dărnicia şi jertfelnicia, susţinând mereu programele misionare, culturale, social-filantropice şi edilitare ale Bisericii.

În aceste momente de durere pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut şi prețuit, adresăm tuturor cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să odihnească sufletul robului Său Aurel în Împărăția Sa împreună cu drepții întru nădejdea Învierii de obște!

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată și pentru toți cei îndurerați,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto credit: Ghidul Arădean

Comentarii Facebook


Știri recente