De multă vreme ne-am obișnuit să vorbim „despre trup” și „despre suflet” atunci când vrem să spunem ceva despre ceea ce este fundamental în compusul care se numește „om”. Date fiind cunoștințele despre trup, putem spune că acesta este produsul structurării cu totul speciale de către Dumnezeu a unei mulțimi de elemente fizico-chimice, luate din lumea creată, încât această structurare să poată fi purtătoare de suflet. Din această cauză, noi spunem că trupul omenesc, deși este alcătuit din aceleași elemente din care sunt alcătuite și trupurile celorlalte ființe, nu este unul lângă celelalte. Nu intră în aceeași clasă, chiar dacă uneori el este înghesuit în clasa celorlalte mamifere.
De-a lungul istoriei, oamenii au vrut, au încercat și uneori au reușit să vorbească despre suflet. Din Revelația supranaturală a lui Dumnezeu aflăm că sufletul omului ține de suflarea dumnezeiască (Gen. 2, 7).
Spre a vorbi mai concret despre suflet, ar trebui să știm ceva mai concret despre Dumnezeu în sine, ceea ce ne este imposibil. Psihologia modernă consideră că poate vorbi despre suflet identificând manifestările sufletului cu sufletul însuși sau pornind de la ideea că sufletul este produsul unei realități obiectivate – trupul uman. Ba mai mult, considerând că trupul omului este similar trupului animalelor, nu puțini specialiști au reflectat și au scris chiar despre psihologia animalelor, a păsărilor și a insectelor. Mai nou se afirmă că chiar plantele au suflet și sensibilitate.
Tot ceea ce este creat poartă amprenta Creatorului, prin urmare, și tot ceea ce este viu poartă amprenta Ființei vii, raționale și creatoare, este greu însă să confunzi psihismul celor vii cu sufletul omenesc.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
