În Europa, învățământul religios este profund legat de învățământul secular. Ora de religie este obligatorie în 25 din cele 46 de state ale Consiliului Europei, în rest fiind facultativă sau opțională. Vă prezentăm trei modele de predare a educației religioase din trei țări diferite: Grecia, țară național-ortodoxă, Italia, o țară catolică prin excelență, și Germania, o țară plurireligioasă.
În Grecia, credința ortodoxă este unul dintre elementele de bază ale identității naționale. Biserica Ortodoxă are un statut privilegiat la nivelul societății, garantat prin prevederile constituționale. Majoritatea populației se identifică cu religia „națională”. Alte confesiuni, religii sau opțiuni filosofice non-religioase sunt aici minoritare. „Ora de religie are statut obligatoriu în planurile de învățământ; pentru elevii care nu sunt ortodocși, există posibilitatea de a nu frecventa această disciplină”, spun Irina Horga și Mihaela Zaharescu în capitolul despre educația religioasă în Grecia al cărții „Religia și Școala”, coordonată de pr. Dorin Opriș și Monica Opriș, București 2011. Ministerul Educației se ocupă cu formarea și recrutarea profesorilor de religie, definirea programelor școlare, redactarea și distribuirea manualelor școlare de religie. În majoritatea școlilor, programul de studiu începe cu rugăciunea de dimineață, rostită de câte un elev în curtea școlii. De asemenea, în prima săptămână a unei luni, elevii participă la Sfânta Liturghie în biserica cea mai apropiată de școală, continuându-se cu activități catehetice variate, dezvoltate de Biserică pentru copii și tineri. „Ora de religie din Grecia trebuie să facă față provocărilor fenomenului de «federalizare religioasă a școlii» ce arată diversitatea culturală și spirituală pe care o trăiește Grecia contemporană. Un posibil răspuns al sistemului educațional grecesc a fost deplasarea accentului de la abordările strict monoconfesionale din perspectiva ortodoxă la teme interdisciplinare ce pun accent pe înțelegerea diversității socioculturale și pe problematica lumii de astăzi. Dincolo de aspectele sociale ale acestei problematici și de necesitatea stringentă a înnoirii manualelor pentru învățământul liceal, lecția de religie continuă să rămână un tezaur de o valoare inestimabilă pentru educația grecească”, concluzionează Irina Horga și Mihaela Zaharescu.
Proiectul catehetic italian
Predarea religiei în școlile publice din Italia, de la grădiniță până la liceu, face parte dintr-un amplu „proiect catehetic italian” promovat de Biserica Romano-Catolică din Italia, ca element constitutiv fundamental al misiunii și pastoralei ei cu tinerii. „Prin «Proiectul Catehetic Italian», Italia s-a individualizat în raport cu alte state de credință și cultură dominantă catolică, întrucât el a constituit rezultatul unor eforturi inteligente, conjugate, bine focalizate teoretic, clare în metodologie și cu obiective responsabil coagulate”, spune Teofil Tia în capitolul despre educația religioasă în Italia al cărții „Religia și Școala”.
„Proiectul catehetic italian” este un model de reușită a intervenției unei Biserici în spațiul public de învățământ, întrucât el a reușit formarea creștină de bază a tinerilor, transmiterea către ei a unor convingeri și orientări spiritual-duhovnicești, controlul emoțional și acceptarea de către ei a unui univers axiologic care i-a imunizat (cel puțin) parțial în fața viforului contestatar, negativist și destructurant specific „neoculturii nihiliste”, care a invadat tentacular spațiul occidental postmodern și postiluminist.
Programele școlare pentru disciplina religie sunt elaborate în urma unor documente semnate între Ministerul Educației și Sinodul Episcopilor Catolici Italieni. Educația religioasă în școlile publice reprezintă o preocupare majoră a Bisericii Romano-Catolice din Italia, demonstrată atât prin implicarea în poziționarea orei de religie într-un context legislativ cât mai favorabil, cât și prin numeroasele inițiative menite să eficientizeze activitatea didactică, mai spune Teofil Tia.
Tradiția germană în educația religioasă
Articolul 7 din Constituția Germaniei spune că întregul sistem școlar se află sub supravegherea statului, părinții sau tutorii au dreptul de a decide în ceea ce privește participarea la orele de religie și faptul că religia este o materie obligatorie în școlile de stat. Excepție fac școlile nonconfesionale, în care nu sunt prevăzute nici un fel de cursuri de religie. În Germania se predă creștinismul evanghelic, romano-catolic și ortodox, precum și budismul și islamul. Educația religioasă stă, conform legii, sub atenta supraveghere a statului, care, la fel ca la alte materii, este obligatorie. Statul nu se implică în ceea ce privește conținutul sau programa de religie, susținând colaborarea comunităților religioase, cu privire la stabilirea conținutului și a tipului de religie predată. „Educația religioasă este predată de profesori angajați de către stat, care au examen de licență, sunt protejați de constituție și au permisiunea comunităților religioase. În lipsă de cadre didactice, statul poate să angajeze și persoane necalificate, care au urmat cursurile unor școli religioase. Comunitățile religioase au dreptul să verifice dacă religia este predată în conformitate cu legile Bisericii. În cazul în care religia nu este predată conform dogmelor, se poate retrage dreptul profesorului de a profesa sau de a preda religia respectivă”, spune pr. Gheorghe Dogaru în capitolul despre educația religioasă în Germania al cărții „Religia și Școala”.
Conform legii fundamentale, nici un elev nu poate fi obligat să participe la orele de religie. Până la 14 ani (sau până la 18 în landuri precum Bayern sau Saarland), părinții decid dacă elevul are voie sau nu să participe la orele de religie. După această vârstă, copilul poate decide singur privind participarea la cursurile de religie și are dreptul să-și aleagă religia sau confesiunea pe care o dorește. Refuzul de a participa la orele de religie se face doar din motive care țin de conștiința fiecăruia. Școala, ca instituție, nu poate să decidă singură dacă acceptă sau nu refuzul participării la orele de religie, deoarece sunt cazuri în care elevii renunță doar pentru că primesc note mici sau nu promovează la această materie. Astfel, decizia este luată împreună cu reprezentanți ai religiei respective. Anumite școli au dreptul de a obliga elevii să participe la orele de religie, iar în cazul în care elevii refuză, acestea au dreptul de a nu școlariza elevul respectiv. Elevii au dreptul de a participa și la orele de religie ale altor confesiuni, dacă au acordul comunităților religioase cărora aparțin.
Legea fundamentală permite fiecărei religii existente în Germania să desfășoare cursuri de religie. Pentru aceasta se prevede însă un număr minim de elevi și faptul ca predarea materiei respective să nu intre în contradicție cu obiectivele educaționale ale școlii. Nu este astfel necesar ca orice religie sau confesiune să beneficieze de ore de curs. Spre exemplu, comunitatea religioasă ortodoxă, din cauza numărului mic de participanți, nu a putut organiza cursuri de religie în anumite școli.
Germania se dovedește astfel un stat cu tradiție în desfășurarea educației religioase în școală. Chiar și în perioade de dictatură sau postbelice, disciplina religie a fost o prezență constantă în planurile de învățământ, concluzionează pr. Gheorghe Dogaru.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 18 martie 2013, apărut sub semnătura Diac. George Aniculoaie)
