Trei cruci pentru noua Biserică din Parohia Măureni, Protopopiatul Reșița

În după-amiaza zilei de marți, 25 aprilie 2017 au fost sfințite cele trei cruci ce vor fi montate pe turlele bisericii cu hramul Înălțarea Domnului din Parohia Măureni, Protopopiatul Reșița, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea și Darius Herea.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat slujba de sfințire a crucilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența reprezentanților autorităților locale și a numeroși credincioși.

Trei cruci s-au binecuvântat aici, cruci care vor împodobi cele trei turle ale bisericii ce așteaptă de o vreme bună Pogorârea Sfântului Duh, adică târnosirea, a subliniat ierarhul.

Credincioșii din Parohia Măureni nu au avut niciodată biserică ortodoxă. Sfântul locaș se află în construcție și respectă arhitectura Catedralei Episcopale Învierea Domnului și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Caransebeș. Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 decembrie a anului 2004. Sfintele slujbe sunt oficiate în prezent într-o capelă amenajată lângă biserica cea nouă.

Comentarii Facebook


Știri recente