Tinerii români din Scandinavia s-au întâlnit la Copenhaga

Dorul de a reînnoi sufleteşte legătura cu prezentul de acasă, dar şi cu trecutul istoric al pământului natal i-a adunat, timp de două zile, întru cinstirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe tinerii români din îndepărtatele ţinuturi scandinave. Ajunşi la Copenhaga, în Danemarca, aceştia au avut bucuria de a se închina la icoana cu părticele din moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, dăruită Centrului episcopal din Stockholm de Patriarhul României, şi de a învăţa de la Sfinţii Brâncoveni, prin rugăciune şi dialoguri duhovniceşti, curajul mărturisirii credinţei în pământ străin, dragostea de neam şi tainele dialogului cu lumea occidentală, informează Ziarul Lumina.

Purtând în inimi frumoasa experienţă de la întrunirea de anul trecut de la Copenhaga, peste 100 de tineri din Suedia, Danemarca şi Norvegia au revenit în capitala Regatului danez pentru a-şi întâlni prietenii şi a-şi linişti sufletul, răgaz de câteva zile, prin rugăciune şi comuniune. Întrunirea din acest an, organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, s-a desfăşurat în perioada 17-19 octombrie, sub înrâurirea duhovnicească a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe care tinerii i-au interiorizat ca modele de viaţă şi mărturisire. „Fiţi Brâncoveni ai Suediei, ai Danemarcei şi ai Norvegiei!“, i-a îndemnat Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Animaţi de acest îndemn părintesc şi duhovnicesc, tinerii români au participat cu entuziasm la întreg programul întrunirii.

Vineri seara, după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în biserica Parohiei Ortodoxe Române din Copenhaga, Preasfinţitul Părinte Macarie a binecuvântat deschiderea lucrărilor întrunirii, urmând ca, sâmbătă dimineaţa, tinerii să se adune din nou în duh de rugăciune în locaşul care păstrează în prestolul Altarului fragmente din moaştele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Mulţi dintre ei îmbrăcaţi în frumoasele costume tradiţionale româneşti, au participat la slujba Utreniei şi Acatistului Sfinţilor Martiri Brâncoveni, apoi la Sfânta Liturghie arhierească, la sfârşitul căreia au avut ocazia să cinstească moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. După agapă, Preasfinţitul Părinte Macarie şi părintele Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Alba Iulia, au purtat un dialog cu tinerii despre Sfinţii Martiri Brâncoveni, ca modele de vieţuire creştină, mărturisire şi dialog cu lumea culturală occidentală. „Prin cinstirea Sfinţilor Mărturisitori şi Martiri Brâncoveni devenim şi noi conştienţi de faptul că trăirea creştină nu este doar o opţiune individuală, ci poate fi o lumină peste veacuri“, a spus ierarhul românilor din Scandinavia.

Inaugurarea Mănăstirii Ortodoxe Române „Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ“ din Ikast, Danemarca

Sâmbătă, 18 octombrie, la vremea Vecerniei, Preasfinţitul Părinte Macarie, însoţit de preoţi, credincioşi şi tineri, a plecat în pelerinaj cu icoana şi moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfinţii Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ“ din Ikast, Danemarca.

Duminică dimineaţa, 19 octombrie, a fost sfinţită icoana Sfinţilor Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ, rânduiţi ca ocrotitori ai mănăstirii, inaugurându-se astfel începutul vieţii monahale în prima mănăstire ortodoxă română din Danemarca, unde vieţuiesc ieromonahul Avram şi câţiva fraţi. „Veacurile creştine au fost marcate de oameni sfinţi, între care şi aceşti cuvioşi, ocrotitori ai acestei noi mănăstiri din Danemarca, Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ, care au influenţat soarta acestei lumi. De aceea, Biserica ni-i prezintă ca modele, iar noi, cinstindu-i, prelungim în timp trăirea lor pilduitoare. În icoana pe care am sfinţit-o astăzi, alături de Sfântul Cuvios Macarie Romanul, Sfântul Ioan Iacob Românul, de la Neamţ, poartă sulul desfăşurat cu o strofă dintr-un poem duhovnicesc alcătuit de el, cuvinte pe care le-am pus la inimă şi fraţilor noştri români din îndepărtata Scandinavie: «Fraţi pribegi ai ţării mele/ Necăjiţi printre străini/ Nu uitaţi menirea voastră/ De români şi de creştini!», a spus Preasfinţitul Părinte Macarie.

După slujba Ceasurilor şi Acatistele Sfinţilor Cuvioşi Macarie Romanul şi Ioan Iacob de la Neamţ, citite de pelerini, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. La final, Preasfinţitul Macarie a dat slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile şi a mulţumit tuturor participanţilor pentru osteneala şi râvna cu care s-au angajat la acest pelerinaj, împărtăşindu-le arhiereasca binecuvântare şi încurajând noua obşte de călugări. Pelerinii s-au întors întăriţi la ostenelile lor zilnice, aşteptând cu bucurie noi pelerinaje la mănăstire şi reîntâlnirea cu ierarhul lor, prilejuri de înnoire şi primenire duhovnicească.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…