Tinerii din Asociația Nepsis susțin concerte de colinde în Irlanda

Asociația de tineret Nepsis din Irlanda a organizat o serie de concerte de colinde în parohiile românești din cuprinsul insulei, transmite Pr. Cristian Nistor, Coordonator Nepsis Irlanda.

La inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie Mureşanul, tinerii din Asociația Nepsis – Irlanda, în colaborare cu grupul psaltic Filocalis al parohiei Sfântul Columba din Blanchardstown – Dublin, au împărtăşit bucuria praznicului Naşterii Domnului prin frumoasa tradiţie a colindatului.

Seria evenimentelor a debutat duminică, 27 noiembrie 2016, la parohia Înălţarea Sfintei Cruci din Dublin, unde a fost susținut primul concert de colinde, după Sfânta Liturghie.

În următoarea duminică, 4 decembrie, colindul a ajuns până pe coasta Atlanticului, în parohia Sfântul Nicolae şi Sfânta Brighita de Kildare.

În data de 11 decembrie, credincioşii din parohia Buna Vestire şi Duminica Sfinţilor Români din Blanchardstown, Dublin, i-au primit cu drag pe colindători.

Încheierea va avea loc duminică, 18 decembrie, în parohia Sfântul Columba, din Blanchardstown, Dublin. Concertul intitulat sugestiv Bun eşti, Doamne, bun! va fi urmat de conferinţa: Izbânda euharistică a colindei, susţinută de Pr. Conf. Univ. Dr. Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.

Alături de colinde, a fost pregătită o expoziţie cu vânzare de felicitări confecționate manual în atelierul de creație Nepsis.

Comentarii Facebook


Știri recente