Tineri români din Cernăuți reuniți la Mănăstirea Hurezi într-o tabără de cultură și civilizație românească

Ateliere de pictură, cursuri de muzică populară românească, ateliere de olărit, întâlniri cu reprezentanți ai administrației locale și mese rotunde pe diverse teme de interes, realizate cu sprijinul direct al IPS Varsanufie, sunt câteva dintre activitățile la care vor participa elevi, studenți și profesori români din Cernăuți, Ucraina.

Aceștia se vor reuni la Mănăstirea Hurezi în perioada 10-15 iulie 2017 în Tabăra de cultură și civilizație românească pentru tinerii români din Cernăuți-Ucraina, organizată de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni și  Arhiepiscopia Râmnicului.

Tinerii români din Cernăuți vor beneficia și de două excursii la obiective turistice și monahale din județul Vâlcea.

Tabăra urmărește crearea și menținerea legăturii culturale între tinerii etnici români din Ucraina și tinerii din România, precum și conturarea unui cadru mai larg al valorificării tradițiilor și cunoștințelor generale despre patrimoniul cultural românesc. Proiectul pune accent pe tânăra generație și pe cultivarea spiritului de neam și țară, pe cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor românești.

Comentarii Facebook


Știri recente