Tineri de la Consiliul Mondial al Bisericilor, în vizită la Sibiu

IPS Laurenţiu tineri CMB

Comisia de Tineret „ECHOS” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva, Elveția, s-a întrunit în aceste zile la Sibiu. Membrii comisiei au fost primiți sâmbătă, 19 august, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează site-ul oficial  al Eparhiei.

Comisia „ECHOS” a fost însoțită în vizita de lucru de la Sibiu de secretarul general adjunct al Consiliului Mondial al Bisericilor și directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, părintele profesor Ioan Sauca.

În cadrul programului de lucru a întâlnirii oaspeții au vizitat Catedrala mitropolitană și obiectivele turistice din Sibiu. Tinerii au fost primiți la Catedrala mitropolitană de IPS Mitropolit Laurențiu care le-a prezentat un scurt istoric al locașului de cult din inima cetății transilvane, iar apoi i-a invitat în reședința mitropolitană unde au avut discuții referitoare la rolul Consiliului Mondial al Bisericilor în dialogul interconfesional și implicarea tinerilor în viața creștină.

IPS Mitropolit Laurențiu le-a urat bun-venit oaspeților și le-a prezentat cele mai importante activități cu tinerii din Mitropolia Ardealului, dar și din întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu referire la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume, eveniment ce va fi găzduit anul viitor de Sibiu.

„Educația din școlile noastre de teologie este una deschisă spre dialog. Avem anumite discipline care ne deschid orizontul, iar studenții noștri studiază la diferite universități din întreaga lume. Noi așteptăm din partea dumneavoastră să veniți în întâmpinarea tinerilor noștri cu schimburi de experiențe, dialog, relații de prietenie, pentru că numai în cadrul unei comunități tinerii pot lucra împreună spre folosul creștinătății”, a spus ierarhul.

Tinerii și Biserica

În cadrul discuțiilor au fost prezentate și câteva aspecte din istoria Mitropoliei Ardealului, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” și a învățământului teologic de la Sibiu. La discuții a fost prezent și prodecanul facultății sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.

Membrii Comisiei  „ECHOS” de la Geneva au discutat apoi cu IPS Mitropolit Laurențiu implicarea Bisericii Ortodoxe în dialogul ecumenic și provocările societății actuale pe care tinerii le confruntă în țările din care provin, în cadrul Bisericilor unde activează. La finalul întâlnirii tinerii i-au mulțumit ierarhului pentru primirea frumoasă și pentru discuțiile folositoare.

Comentarii Facebook


Știri recente