Timișoara | 250 de elevi au participat la etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie

La Şcoala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” din Timişoara a avut loc sâmbătă, 18 martie 2017, etapa judeţeană a Olimpiadei la disciplina Religie.

Evenimentul a debutat, în capela şcolii „Sfânta Maria”, cu oficierea unei slujbe de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Te Deum-ul a fost săvârşit de pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei.

La momentul de rugăciune au participat elevi şi profesori, conducerea şcolii şi prof. Daniela Liliana Buzatu, inspector la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. La finalul slujbei, elevii au fost încurajați și felicitați pentru preocuparea lor de a cunoaște învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe. În continuare, elevii înscriși la olimpiadă au intrat în sălile de clasă, unde au avut trei ore la dispoziţie pentru rezolvarea subiectelor de examen.

Un sprijin major în organizarea și buna desfășurare a Olimpiadei de Religie l-a acordat doamna Gica Dumitru, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”, care a pus la dispoziţia Inspectorului Școlar şi al elevilor toate resursele şi spaţiile instituţiei de învăţământ necesare, a transmis Răzvan Fibișan, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În acest an, la faza judeţeană s-au înscris peste 250 de elevi de la şcolile judeţului Timiş.

 

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…