Te Deum de ziua BASILICA

Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române își serbează hramul, în fiecare an, în ziua sărbătorii Sfintei Treimi. Astfel, la această mare sărbătoare împărătească, la 4 iunie 2012, momentul aniversar a fost marcat în Catedrala Patriarhală printr-o slujbă de Te Deum în prezența tuturor angajaților Centrului de Presă BASILICA. Slujba a fost oficiată, la finalul Sfintei Liturghii, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal înconjurat de un sobor de preoți și diaconi care coordonează sau lucrează în diferitele componente ale Centrului de Presă.

După slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Varlaam a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Preasfintei Treimi, ocrotitoarea Centrului de Presă BASILICA. În continuare, redăm un fragment din mesajul intitulat Slujitori mediatici ai Cuvântului Vieții rostit de Părintele Episcop Varlaam: „În mod deosebit, instituțiile media ale Bisericii noastre ajută ca bucuriile spirituale dintr-o comunitate locală să fie transmise românilor în toată țara și în diaspora română. În acest sens, Centrul de Presă BASILICA este, pentru telespectatori, radioascultători și cititori, un prieten și o călăuză pe calea mântuirii, un izvor de pace și bucurie și, uneori, chiar un sprijin în lupta cu încercările vieții”.

Centrul de Presă BASILICA a fost înființat la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 27 octombrie 2007. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române are sediul în București și cuprinde cinci componente: Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS TV, cotidianul Ziarul Lumina, săptămânalul Lumina de Duminică, revista lunară Vestitorul Ortodoxiei, Agenția de știri BASILICA și Biroul de Presă.

Comentarii Facebook


Știri recente