Târnosirea bisericii parohiei Negrești Oaș II

Duminică,16 august,Preasfințitul PărinteIustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a târnosit biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”din Parohia Negrești OașII.

După ce s-au efectuat amplelucrări de restaurare și reînnoire interioarăși exterioară, Parohia Negrești Oaș II a fost târnosită duminică, 16 august,de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.

DupăSlujba de târnosire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie pe o scenăamenajatăîn incinta bisericii. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Mihai Feher – Protopop de Oașși părintele Ioan Pop, slujitori ai acestui sfânt altar,care s-au ocupat de restaurare, au primit în semn de apreciere gramata episcopală, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.

Zilele Orașului Negrești Oaș

De asemenea, în cadrul Zilelor Orașului Negrești Oaș, PreasfințiaSa a fost invitat de către doamna primar Aurelia Fedorca pe scena oficială,pentru a binecuvânta aceastămanifestare cultural-tradiționalăa Țării Oașului, doamna primar conferindu-i în acest cadru solemn Preasfinției Sale, Placheta Aniversarăa 50 de ani de la înființarea orașului Negrești Oaș.

Comentarii Facebook


Știri recente