Târnosire de biserică în Sebiş, județul Arad

În Duminica a 9-a după Rusalii, 21 august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au oficiat slujba de târnosire a noii biserici cu hramul „Sfânta Treime” din Parohia Sebiş II, Protopopiatul Sebiş, a precizat Protos. Iustin Popovici.

Slujba a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în sobor de preoţi şi diaconi. Evenimentul a adunat atât credincioşi din Sebiş, cât şi din localităţile învecinate, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale și locale.

În sunetul clopotelor, cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi cu mare bucurie, în faţa bisericii, de un sobor de preoţi şi diaconi alături de părintele Alexandru Botea, protopopul Sebişului, bărbaţi cu prapuri şi mulţime de credincioşi. A urmat apoi slujba de târnosire a bisericii.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, după citirea Pericopei Evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit  Ioan a rostit cuvânt de învățătură, evidențiind învățăturile ce se desprind din Evanghelia citită în această duminică, despre Umblarea Mântuitorului pe mare şi potolirea furtunii.

În cadrul slujbei, Părintele pensionar Mihail Popa, cel care a construit biserica, a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, pentru buna lucrare pastoral-misionară desfăşurată în parohie, cât şi pentru strădaniile depuse în vederea finalizării şi înfrumuseţării noului locaş de cult.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a mulţumit Mitropolitului Banatului pentru bunăvoinţa de a participa la această slujbă de târnosire a bisericii din Sebiş, şi a amintit că Înaltpreasfinţia Sa a avut o contribuţie deosebită la arhitectura bisericii, încă de pe vremea când era stareţ la Mănăstirea Lainici, apoi a felicitat pe toţi aceia care au contribuit la zidirea bisericii.

După săvârşirea sfintelor slujbe, pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

Scurt istoric al noii biserici

Noua biserică din Sebiş a fost zidită între anii 1994-2007, prin purtarea de grijă a părintelui Mihail Popa, fost preot paroh până în anul 2014 şi a noului preot paroh Cătălin Rus-Mercea, cu ajutorul membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi.

Biserica a fost construită în formă de cruce pe fundație de beton armat, din cărămidă și având acoperișul din tablă. Planul construcției a fost întocmit de către arhitecții Lucian Gheorghiu și Ana-Maria Levința, iar lucrările propriu zise au fost executate de către o echipă de meșteri condusă de Rus Vasile. Iconostasul a fost realizat de către sculptorul Mircea Vasile iar pictura de către pictorul Constantin Popescu din Rădăuți.

Terenul pe care a fost construită biserica a fost donat de către familia Gligor Nicolae și Lucreția, iar cheltuielile pentru construcție, pictură, confecționarea catapetesmei, stranelor, clopotelor, policandrelor, praporilor, veșmintelor, odoarelor cât și a tuturor celor necesare cultului au fost făcute din donațiile credincioșilor îndemnați de preotul paroh, sprijinit de membrii consiliului parohial și din subvențiile din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, a Consiliului Județean Arad, a Primăriei Orașului Sebiș și din a altor instituții sau agenți economici, cât și din a unor binefăcători creștini de pretutindeni.

În anul 2015 sub îndrumarea actualului preot paroh Rus-Mercea Cătălin și a consiliului parohial și cu sprijinul credincioșilor s-au efectuat reparații exterioare si de înlocuire a pardoselii din fața bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente