Târgovişte: Sărbătoarea Învierii la Catedrala Arhiepiscopală

IPS Nifon a săvârşit în 16 aprilie 2017 slujba Învierii Domnului în faţa Catedralei din Târgovişte, însoţit de preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi târgovișteni. Apoi, a oficiat Sfânta Liturghie în interiorul istoricului locaş de cult, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Tot în Catedrala din Târgoviște, Înaltpreasfinţia Sa a celebrat şi Slujba a doua a Învierii (Vecernia din ziua de Paști), cu citirea Sfintei Evanghelii în mai multe limbi, ca semn al universalităţii mesajului Evangheliei şi al sobornicităţii ecleziale.

După aceea, a avut loc la Reşedinţa Mitropolitană tradiționala recepție pascală la care au participat clerici, preoţi din cele cinci protoierii ale Eparhiei, precum și stareți și starețe de mănăstiri. Corala Catedralei Mitropolitane a oferit un scurt concert pascal.

În cuvintele rostite, atât de la Catedrală, cât şi de la Reşedinţa mitropolitană, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificația Învierii Mântuitorului Hristos în iconomia mântuirii ca sărbătoare a comuniunii, a solidarității și a unității în lume, semnul reconcilierii, păcii și bunei înțelegeri între oameni.

Sărbătoarea Sfintelor Paști reprezintă un reper sfânt ce ne descoperă sensul autentic al existenței noastre, oferindu-ne cu generozitate dumnezeiască, forța de a mărturisi, cu încredere în Bunul Dumnezeu, valoarea inefabilă a vieții ființei umane, a conchis ierarhul.

Comentarii Facebook


Știri recente