Începutul anului bisericesc este la 1 septembrie, conform vechii tradiţii bizantine, menţinută în calendarul Bisericii Ortodoxe. Calendarul bisericesc este o icoană a timpului, dar nu a timpului care trece, se scurge şi subliniază îmbătrânirea, ci a timpului care, intrând în veşnicie, devine un perpetuu acum. Slujbele bisericeşti ţin cont de împărţirea anului în perioade, toate în jurul marelui praznic al Învierii Domnului. De aceea, sfinţii pomeniţi în fiecare zi, ca şi rânduiala slujbelor zilnice, sunt o rememorare a întregii istorii a creaţiei. Ciclicitatea vieţii liturgice ne aminteşte de punerea noului început, ori de câte ori omul credincios are nevoie de aceasta. Căderea nu implică disperarea, ci ridicarea şi luarea drumului de la capăt. Istoria mântuirii ne apare încheiată, din perspectiva Liturghiei. Existența noastră se derulează între bornele lui „deja” și „încă nu”. Dreptul Judecător este deja în Scaunul Său, iar sfinţii sunt în jurul Lui, în Împărăţie. Această imagine ne apare în fiecare locaş ortodox sub forma iconostasului, iar în rugăciunile de la Liturghie ea este explicată astfel: „Aducându-ne aminte… de cea de-a doua slăvită iarăşi venire”. Ceea ce „încă nu” s-a întâmplat în veacul nostru, unde timpul dictează mersul lucrurilor, în veşnicia lumii lui Dumnezeu există „deja”.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
