În cele ce urmează se vor prezenta câteva idei generale cuprinse în introducerea susținută de Mitropolitul Amfilohie Radovici la lansarea cărții sale „Taina Sfintei Treimi după Sfântul Grigorie Palama”, cărora se vor adăuga câteva reflecții personale. Cartea în sine reprezintă o sinteză cuprinzătoare a teologiei Sfântului Grigorie Palama, orientată către subiectul ales de autor: Sfânta Treime.
Dumnezeu rămâne de nepătruns în ființa Sa, însă Se descoperă în chip tainic celor care se învrednicesc de vederea Lui. Iconomia, coborârea Sfintei Treimi către creaturi, va fi mereu împlinită de teologie, care e taina ființei Persoanelor Treimii și care nu va fi în veci pătrunsă cu mintea.
Energiile necreate și ființa dumnezeiască
Diferența dintre energiile dumnezeiești, care sunt strălucirea slavei Treimii, și firea dumnezeiască reprezintă corespondentul diferenței dintre iconomia și teologia dumnezeiască. În ieșirea Sa către creaturi, Dumnezeu Se manifestă revelat, dăruindu-le acestora șansa împărtășirii, după putință, de taina negrăită a vieții dumnezeiești. Iată ce spune în acest sens mitropolitul Amfilohie: „Iconomia reprezintă relația lui Dumnezeu cu cosmosul și omul. Prin manifestarea iconomică și prin darul energiilor dumnezeiești, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeul Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt Se descoperă și Se manifestă. Plenitudinea acestei revelații este întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul și prezența Sfântului Duh în om și creație”. Sfântul Grigorie Palama afirma el însuși într-una dintre Triade acest lucru: „Mintea omenească, de asemenea, nu numai cea îngerească, se depășește pe sine și prin nepătimire ia chip îngeresc. Astfel va descoperi lumina aceea și se va învrednici de o vedere mai presus de fire a lui Dumnezeu. Nu va vedea ființa lui Dumnezeu, însă va vedea pe Dumnezeu printr-o descoperire adecvată lui Dumnezeu și pe măsura lui”. Dumnezeu Se descoperă, Se face accesibil cunoașterii celei adevărate, însă această realitate nu schimbă cu nimic caracterul de nepătruns al firii dumnezeiești: „Teologia, spre deosebire de iconomie, face referire la ceea ce e Dumnezeu în Sine, la neparticipabilitatea Sa după ființă. Dumnezeu e dincolo de concepte, fără nume, mai presus chiar decât numele de Dumnezeu. După Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu este „Dumnezeu înainte de toate, mai presus de toate, și întreg în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh””.
Trimiterea Duhului prin Fiul
Făcând o paranteză mai largă, bazată pe concluziile mitropolitului Amfilohie, voi adăuga faptul că în Omilia a 60-a, Sfântul Grigorie Palama realizează o importantă analiză dogmatică triadologică, prin care scoate în evidență raportul clar între teologie și iconomie la Sfântul Grigorie Palama: „Așadar, precum la început, după ce a spus Dumnezeu „să facem om după chipul și asemănarea noastră”, plăsmuind în Adam firea noastră și suflând asupra lui Duhul cel de viață făcător, arătat și dăruit s-a manifestat dumnezeirea cea întreită a Creatorului, după ipostas, la fel și acum, când a rezidit firea noastră în Hristos, Duhul Sfânt S-a arătat pogorând peste El din cele supracerești. Așadar, la Botezul Domnului în Iordan, s-a arătat taina Preaînaltei și Atotziditoarei Treimi, mântuitoarea făpturilor raționale”.
Părintele Jean Meyendorff face unele analize destul de interesante în acest sens: „Pasajul ar merita o analiză amănunțită. În câteva momente precise ale disputei isihaste, Sfântul Grigorie Palama insistă asupra faptului că, în momentul trimiterii Apostolilor, Mântuitorul, suflând asupra lor, le-a dat Duh Sfânt. Nu este vorba însă de persoana propriu-zisă a Duhului, ci de harul Său cel necreat. În cazul în care această precizare lipsește, derivele dogmatice pot fi dintre cele mai periculoase. De asemenea, manifestarea din veci a Duhului, prin Fiul, avea să constituie un alt element important al precizărilor dogmatice trinitare. Această formulă nu era o inovație în teologia bizantină: documentele care vorbesc despre tratativele de la Nymphe din 1234, purtate sub patriarhul Gherman al II-lea, conțin expresii destul de asemănătoare. Grigorie de Cipru nu face decât să dezvolte această idee în mai multe din scrierile sale. Ne vom mulțumi să cităm aici textul Tomosului publicat de Sinodul din 1285, căruia Ghenadie Scolarul îi acordă autoritatea unui sinod ecumenic. Grigorie de Cipru este autorul acestui Tomos: „Recunoaștem că Paracletul Însuși strălucește și Se manifestă din veci prin intermediul Fiului, după cum lumina strălucește din soare prin intermediul razei; dar aceasta nu înseamnă că Își are existența prin Fiul sau din Fiul”. Gândirea lui Grigorie se exprimă aici într-un context diferit de cel în care s-a dezvoltat gândirea palamită, dar este incontestabil că distincția pe care a introdus-o este aceeași cu cea a lui Palama. Influența sa directă asupra dascălului isihast este sigură: vom vedea că în una din primele sale opere, „Tratatele apodictice”, care tratează chiar problema Filioque, Palama va relua și va dezvolta ideea centrală a lui Grigorie de Cipru, fără să se refere formal la el. De altfel, de terminologia împrumutată de la savantul patriarh se va folosi mai târziu în polemica sa contra lui Varlaam și a lui Achindin”.
Energiile necreate, izvor de îndumnezeire
Aprofundând și clarificând învățătura Părinților Bisericii, în era controverselor teologice, Sfântul Grigorie Palama insistă mult asupra faptului că revelarea în timp a Fiului și a Duhului sunt manifestări care revelează „monarhia” Tatălui, principiu fundamental atât al iconomiei, cât și al teologiei. Energiile necreate sunt izvor de îndumnezeire, însă nu și corupere a infinității de nepătruns a ființei dumnezeiești. Spune Sfântul Grigorie Palama: „Dar cel care vede lumina dumnezeiască nu consideră că vederea de care a fost învrednicit este ființa lui Dumnezeu. După cum sufletul dă nașterii și transmite viața în corpul însuflețit (și noi numim viața aceasta „suflet”, știind că sufletul care este în noi și care este „cauza” vieții este altceva decât viața), la fel Dumnezeu Care locuiește în sufletul teofor îi transmite acestuia lumina. Dar unirea cu Dumnezeu – Cel Care e cauza tuturor – cu cei vrednici depășește lumina aceasta: Dumnezeu, rămânând întreg în Sine Însuși, locuiește întreg în noi, prin puterea Sa cea mai presus de fire, și ne transmite nu firea Sa cea dumnezeiască, ci slava și strălucirea Sa. Această lumină este dumnezeiască și pe drept cuvânt e numită „dumnezeire” de către sfinți, căci e izvor al îndumnezeirii”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 10 martie 2010, semnat de Pr. Roger Coresciuc)
