Etichetă: IPS Timotei

Zilele comunei Vinga din judeţul Arad

Localnicii comunei Vinga, Judeţul Arad, au sărbătorit sâmbătă, 30 iulie 2016, zilele localităţii. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat slujba parastasului pentru toţi preoţii şi  protopopii care au slujit în parohia…

Ziua Imnului Naţional sărbătorită la Arad 

Ziua Imnului Naţional a fost marcată vineri, 29 iulie 2016, la Arad printr-un ceremonial militar şi religios, la care au participat reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene, ai instituţiilor deconcentrate şi ai veteranilor, informează site-ul…

Duminica a V-a după Rusalii în Protopopiatul Lipova

În duminica a V-a după Rusalii, 24 iulie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Șiștarovăț, Protopopiatul Lipova. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de…

Hramul Mănăstirii Feredeu din județul Arad

Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul Mănăstirii Feredeu din Protopopiatul Lipova, a fost prăznuit şi în acest an cu multă bucurie duhovnicească. În ziua hramului, alături de obștea monahală s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei,…

Eveniment cultural la Covăsânţ

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc duminică, 10 iulie 2016, cea de-a treia ediție a Festivalului Minorităților din Covăsânţ, informează protos. Iustin Popovici, Consilier Cultural al Eparhiei. Evenimentul…