Sute de pelerini la hramul Mănăstirii Ciolanu din jud. Buzău

În ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 augut 2016, sute de pelerini au participat la hramul tradițional al Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău, după cum ne-a precizat Domnul Dragoş Olteanu, Consilier eparhial şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

După ce, în cursul dimineții, a resfințit Sfânta Masă din altarul bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel a așezământului monahal, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Silviu Borcăeaș pe seama Parohiei Policiori, Protoieria Pătârlagele.

Potrivit tradiției, după Sfânta Liturghie s-a săvârșit Parastasul pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii, mutați la Domnul. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.

Praznicul de astăzi al Adormirii Maicii Domnului, deși ne duce cu mintea la un moment de tristețe, respectiv, la plecarea din lumea aceasta a Sfintei Fecioare Maria, totuși, pentru noi, creștinii, este un prilej de bucurie duhovnicească, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul rostit credincioșilor prezenți la această mare sărbătoare.

Ne aflăm sub oblăduirea Maicii Domnului, întrucât dumnezeiescul ei Fiu, Mântuitorul Iisus Hristos, în timp ce-Și trăia ultimele clipe de viață pământească pe cruce, Și-a arătat grija față de Preasfânta Lui Maică, atunci când a încredințat-o ucenicului iubit, respectiv, Sfântului Ioan Evanghelistul, prin cuvintele: «Femeie, iată fiul tău!», «Iată mama ta!» (Ioan 19, 26-27). Prin intermediul Sfântului Apostol Ioan, Domnul Hristos, o încredința pe Sfânta Sa Maică și celor care aveau să creadă în El, de-a lungul veacurilor, ea fiind icoana Bisericii și protectoarea credincioșilor, a precizat Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.

***

Mănăstirea Ciolanu a luat fiinţă în secolul al XVI-lea, pe locul unei sihăstrii mai vechi, pe culmea Dealului Ciolanu care a dat, apoi, numele acestui important așezământ de călugări. Istoricul Constantin C. Giurescu arată că anul întemeierii este 1570, deşi biserica veche a mănăstirii, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, datează din 1589-1590, fiind ctitorită, potrivit unei vechi şi puternice tradiţii, de către Doamna Neaga – soţia voievodului muntean Mihnea al II-lea. Biserica mare are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fiind ctitoria marelui episcop Chesarie al Buzăului, din anul 1828.

Comentarii Facebook


Știri recente