Sute de credincioși la hramul Mănăstirii Băile Herculane

Sute de credincioși din orașul-stațiune Băile Herculane au participat joi, 8 septembrie 2016, la hramul Mănăstirii Băile Herculane. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeşului, informează site-ul oficial al Eparhiei.

De asemenea, cei prezenți au participat și la procesiunea cu icoana Maicii Domnului-Prodromița, copie după cea originală.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți să se roage Maicii Domnului.

În acest an avem spre cinstire și spre binecuvântare o icoană a Maicii Domnului și iată cum Sfânta Fecioară prin aceste icoane făcătoare de minuni binecuvintează și orașele, satele și mănăstirile din Episcopia noastră. Îi mulțumim Domnului pentru toate și o rugăm pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu să ne poarte în rugăciunile ei înaintea Tronului Preasfintei Treimi, a subliniat Preasfinția Sa.

La final, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți.

***

În anul 2007, la propunerea Preasfinţitului Părinte Lucian, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului a ridicat aşezământul monahal din Băile Herculane la rangul de mănăstire.

Comentarii Facebook


Știri recente