Sute de copii la concursul Bucuria de a fi creștin

Concursul „Bucuria de a fi creștin” are ca scop promovarea valorilor religios-culturale și naționale din cadrul Bisericii noastre și se adresează copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”.

După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania, la sediul Protopopiatului Sibiu a avut loc prima etapă a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creștin” pentru copiii din parohiile arondate protopopiatului. La cele trei secțiuni ale concursului, cântec religios, poezie religioasă și interpretare literară, au participat 40 de copii din Sibiu și împrejurimi, cu vârste între 9 și 15 ani.

„Au venit copii din toate parohiile de pe raza protopopiatului nostru, înveșmântați în costumele populare specifice comunităților din care fac parte. Fiecare interpretare a dovedit o aleasă simțire duhovnicească. Este o bucurie deosebită să organizăm acest concurs al Patriarhiei Române, care încununează ultima parte a Postului Mare”, ne-a spus protopopul de Sibiu, Ioan Coșa.

Câștigătorii acestei etape a concursului vor participa luna viitoare la etapa eparhială, iar premierea va avea loc în ultima etapă a concursului, la București, cu participarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Concursul are ca scop promovarea valorilor religios-culturale și naționale din cadrul Bisericii noastre și se adresează copiilor, preoților și profesorilor de religie implicați în programul catehetic național „Hristos împărtășit copiilor”. Concursul este implementat de Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, cu prilejul anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Concursul-spectacol în Protopopiatul Oradea

În sala festivă a Protopopiatului Oradea s-a desfășurat etapa pe Protopopiatul Oradea a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creștin”, organizat în întreaga Patriarhie Română. La această competiție au participat 24 de copii, din diferite parohii din cuprinsul Protopopiatului Oradea, cu vârste între 9 și 15 ani, care au venit împreună cu preoții de la parohiile din care provin, dar și cu profesorii lor de religie. Copiii și tinerii participanți au fost îmbrăcați în frumoase costume populare, specifice zonelor natale.

În deschiderea concursului, pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de religie, a ținut să-i felicite pe toți copiii care au participat la acest concurs, dar și pe îndrumătorii lor, mai ales că prin aceste recitaluri ei mărturisesc credința noastră creștină într-o societate tot mai secularizată. Interpretările tinerilor au fost jurizate de o comisie condusă de pr. Florin Negruțiu, la care s-au adăugat pr. Ioan Ghitea, responsabil cu cateheza parohială din Protopopiatul Oradea, și prof. de religie Mihaela Coste, de la Liceul de Arte din Oradea. La finalul concursului, pr. Simion Goga, inspector pentru cateheză al Episcopiei Oradiei, a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și felicitările Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Toți copiii au primit diplome de participare, iar premianții au fost recompensați cu diplome și cărți cu conținut catehetic. Următoarea fază a concursului, cea pe eparhie, se va desfășura la Oradea, în perioada 7-12 mai 2013.

Premii pentru copiii din Hunedoara și Sălaj

În biserica Parohiei Deva IV, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a avut loc concursul pe Protopopiatul Deva. La finalul manifestării, protopopul Petru Costa a felicitat toți participanții, a înmânat tuturor premii constând din iconițe, cărți și CD-uri cu pricesne și le-a adresat un scurt cuvânt de învățătură, în care a arătat frumusețea tradițiilor creștine și naționale, îndemnându-i pe toți să rămână întotdeauna în Biserica neamului și să arate dragoste și prețuire față de credința noastră strămoșească.

Sub coordonarea pr. Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, s-a finalizat etapa pe protopopiatele Jibou, Șimleu Silvaniei și Zalău a concursului național „Bucuria de a fi creștin”. Câștigătorii premiilor I, II și III la cele trei secțiuni s-au calificat la faza pe episcopie.

Comentarii Facebook


Știri recente